Când mă gândesc la sfinții ce-au plecat

Când mă gândesc la sfinții ce-au plecat
Din lume și-au intrat în veșnicie
Îi văd prin Duhul Sfânt pe-un plai înalt
Cu minunate flori și plini de bucurie!

Îi văd prin Duh în haine albe îmbrăcați,
În haine ca zăpada și strălucitoare,
Cum stau la pieptul lui Hristos îmbrățișați
Și cum se bucură de pace și splendoare.

Ei știu că pentru veșnicie sunt asigurați,
Că prin divinul Miel primit-au mântuirea,
Că pentru nuntă fi-vor transformați:
Primi-vor alte trupuri când va fi Răpirea!

Ei știu că va fi nuntă, bucurii de nedescris
Și întâlniri cu sfinții ce încă-s în lume,
Că vor rămâne pentru veci în Paradis
Cu toți cei ce au scris pe frunte sfântul nume!

Când mă gândesc la sfinții ce-au plecat
Eu nicidecum nu mi-i imaginez sub glie
Ci dimpotrivă-i văd pe plaiul minunat,
La pieptul Domnului, acasă-n veșnicie!
*
De ești cu-adevărat copil de Dumnezeu
Și pregătit mereu ești de plecare,
Tu nu te-nfrici nicicum și n-o să-ți pară greu
Să treci hotarul tău sortit dincol' de zare!

Căci te vei întâlni cu cei ce au plecat,
Cu cei pe care tu de fapt nu i-ai pierdut
Ci cu acei ce Domnul vă va fi-n cer câștigat
De-apururea, căci v-a iubit atât de mult!
*
Când mă gândesc la sfinții ce-au plecat
Îi văd prin Duh în haine albe îmbrăcați
Cum mă așteaptă sus pe plaiul minunat
Să stăm la pieptul Domnului cu toții-mbrățișați!