Când liniștea coboară

Când liniștea coboară
autor. Diana G. U.

Când liniștea coboară blândă-n seară,
Sau când furtuna bate la ferestre,
O melodie sfântă și ușoară,
Răsună-n piept, e vie... nu-i poveste.

Nu-i un ecou ce lumea-l poate prinde,
Nici vre-un acord pe corzi de lut întins,
Ci e altarul inimii ce-aprinde,
Un foc curat, ce nu poate fi-stins.

În psalmi smeriți îi mulțumim întruna,
Pentru lumina zilei, pentru har,
Iar laudele noastre cresc sub soare,
Schimbând suspinu-adânc în sfânt altar.

Cântări duhovnicești, șoptite-n taină,
Se-nalță către Cer ca un parfum,
Când sufletul îmbracă mândra haină,
A dragostei ce ne-nsoțește-n drum.

O, cântă inimă, primește pacea,
În orice zi, căci El îndată vine,
Cu lauda să i te-nchini întruna,
Căci El e viața și eternul Bine.

Chiar de-ar tăcea a lumii voce moartă,
Și stelele pe cer de-ar amurgi,
Izvorul din străfunduri va aduce,
Aceleași sfinte, calde melodii.

Noi nu depindem de un timp din lume,
Nici de pământul trecător și rece,
Noi îi cântăm Aceluia ce-n nume,
E mai presus de orice veac ce trece.

În inimi se clădește-o catedrală,
Din fiecare laudă și gând,
O carte vie, scrisă fără fală,
Ce îl slăvește pe Cel drept și Sfânt.

Rămâi așa o, suflete-n cântare,
Păstrează-ți imnul dragostei mereu,
Fii mulțumire, har și închinare,
Plăcut trăind doar pentru Dumnezeu.

Și când sfârși-se-va a noastră cale,
Iar tot ce-i pământesc va fi lăsat,
Vom izbucni în cer în osanale,
Cântând în veci Celui ce ne-a salvat.
Amin