Când „eternul” se întoarce-n Etern

Când „eternul” se întoarce-n Etern

Poetice raze-și exală sublimul lucind în al vieții amurg,
Fascicul răsfrânt în șoptiri ce din lume apun și se scurg
Prin timp urgisite, în foc lămurite și oțelite-ntr-un jug,
Necuprinsu-l cuprind cu o mână așteptând în văzduh
Și trecutu-l parcurg într-o clipă cu ochii surii de năduh.
Se-adună-n simțiri oțelite și tainice zariști descing
În timp ce a humei simțiri se înclină ușor și se sting...
Zdrobitele inimi în jur, suspine împletesc murmurând
Un cântec duios și sinistru, marșul lugubru urmând...
Ce mistic se-ntorc, se-ntorc fără glas în din ce sânt;
Lumina-n Lumină, viața-n Viață, pământu-n pământ...

Raze divine se leagănă lin și „tot”-u-l cuprind în veșmânt,
O mreajă cerească emană-n adâncul de vas de pământ
Și-n toate străluce nespus lumina, lumina Duhului Sfânt,
Ce-alungă tristețile-amare și-alină dureri ce suflete-au frânt.
Splendori de grații cerești, neștiute, superbe, apar și se duc
Spre locul cel tainic, uimitor, atât de râvnit și necunoscut,
Purtând pe-alor brațe de raze divine, sclipind, strălucind
Crâmpeie de vise și clipe de vis, fiori și atomi țesuți iscusit...
Se îndreaptă spre locul de veacuri promis, maiestuos pregătit
Cu smaralde, rubine, topaz, sardium și hrisolit...
Culori, străluciri, frumuseți și splendori propagând infinit...
Spre Tronul măreț, spre Împăratul Cel Veșnic Slăvit.

02/03/2011*Ioan Hapca
(Zaragoza)