Când disperarea se arată

Când disperarea se arată,
La ușa inimii pe drum,
Tu ține inima închisă,
Și-n ea mereu doar ce e bun.

Închide ușa cu zăvorul,
De vorbă stai cu Dumnezeu,
Și lasă disperare-afară,
Nu o lăsa-nlăuntrul tău.

Când bate ea fară-ncetare,
Bătaia ei nu asculta,
Închide ochii și doar zboară,
Spre Cel ce pace îți va da.

Ea după ușă să rămână,
Și-n tine numai Cel divin,
De dragostea cea minunată,
Pe calea către cer fii plin.

Când necredința loc își face,
Pe cale-n față să îți stea,
Pe mâna Domnului tu urcă,
Și vei putea trece de ea.

Să nu o lași să te oprească,
Din zboru-n dar ce l-ai primit,
Avântul tău să fie mare,
Din zori de zi în asfințit.

Să nu o lași să te-amăgească,
Cu-a necredinței reci fiori,
Așteaptă doar o împlinire,
A visului plin de valori.

Alungă-ndată necredința,
Să-ți fure pacea ce ar vrea,
Să-i spui că inima ți-e plină,
De-ncredere-n puterea Sa.

Neliniștea când se coboară,
De veghe tu să stai mereu,
Acel ce poate s-o alunge,
El este viu, e Dumnezeu.

Tu inima deschide-ndată,
Ca liniște să pună-n ea,
Și nu lăsa să o cuprindă,
Cu teamă azi vre-o clipă grea.

Chiar dacă este tulburată,
Și astăzi ea la ușa ta,
Străjer să-l lași mereu pe Domnul,
Cu ea doar El poate lupta.

Și necredința o alungă,
Nici disperarea nu va sta,
La ușa inimiii să bată,
Căci Domnul nu o va lăsa.