Când credința înflorește

Când credința înflorește,
Chiar și soarele răsare,
Norii grei când se adună,
Peste cei în alergare.

Chiar și apa în pustie,
Poate izvorâ îndată,
Prin credință este drumul,
Când nu este măsurată.

Când în inimă se-așterne,
Poate ea doar lumina,
Nu apune-a ei lumină,
Pentru ea nu-i noaptea grea.

Far în zilele din urmă,
Doar credința poate fi,
Este ea nădejdea vie,
Cine-o are... va trăi.

Când în ochi ea strălucește,
Urma Domnului va sta,
Înaintea celui care,
Doar crezând va-nainta.

Nu coboară ea vre-o treaptă,
Ținta ei este doar sus,
Doar prin ea atingi în rugă,
Poala Sfântului Isus.

Prin credință mântuire,
Poate sufletul primi,
Glorios în lupta mare,
Prin credință poate fi.

Nimenea n-o poate stinge,
E aprinsă de cuvânt,
Haina ei o-mbracă omul,
Ce-i în noul legământ.

Doar prin ea e vindecarea,
Sufletului ce-i rănit,
De pe margini de mulțime,
Când el este prigonit.

Aripile ce-s întinse,
Să atingă cerul sfânt,
Vor zbura până la capăt,
Prin credință pe pământ.

Nici-o noapte nu oprește,
Răsăritu-a răsări,
Nici sa treacă vremi din urmă,
Nimenea nu poate-opri.

Doar credința poate toate,
E puterea lui Hristos,
Cine-n inimă o poartă,
Va fi-ntruna glorios.
Amin