Când cerul parcă tace

Când cerul parcă tace, și toți te-au părăsit,
Tu să nu-ți pierzi nădejdea, de Domnul ești iubit.

Dar El te modelează, doar după placul Său,
Ca să se vadă-n tine, un chip de Dumnezeu.

Când soarele apune, și vine-un asfințit,
Să nu te temi de noapte, în ea ești tu păzit.

Dar vrea a ta privire, tu să nu o cobori,
Mereu ea îndreptată, să fie după nori.

Când vine încercarea, de ea să nu te temi,
În ea coboară Domnul, vrea numele să-i chemi.

Vrea strigătul să-ți fie, doar înspre El mereu,
Doar El să-ți fie-n viață, în toate Dumnezeu.

Când apele ridică, un val după alt val,
Privește după zare, s-ajungi de vrei la mal.

Și lasă-l doar pe Domnul, să fie-n barca ta,
Ca să vâslești întruna, cu El tu vei putea.

Încrederea să-ti fie, doar în puterea Sa,
Să-l vezi numai pe Domnul, în tot ce vei vedea.

Măreața lui lucrare, să o slavești cântând,
Doar El e Cel mai mare, e sfânt, e sfânt, e sfânt.

Când cerul parcă tace, și toți te-au părăsit,
E lângă tine Domnul, Cel ce te-a mântuit.

Mereu te ocrotește, El cu iubirea Sa,
Pe tine niciodată, El nu te va lăsa.
Amin