Când am fost jos la pământ

Când am fost jos la pământ,
Auzit-am un cuvânt,
Îmi spunea să mă ridic,
Căci m-a auzit cum strig,
Și a coborât spre mine,
Să îmi dea puteri divine,
Să-mi spună că mă iubește,
Nicicând nu mă părăsește,
Căci ales de El sunt eu,
Ca să fiu copilul Său.

Când eram trist... apăsat,
Către mine a strigat,
Să-mi ridic privirea sus,
Să duc greul ce-am de dus,
Să-mi înalț suspinul meu,
Că-l aude Dumnezeu,
Și îmi vine-n ajutor,
Nu când urc... ci când cobor,
Să n-ajung eu în adânc,
Îngropat într-un mormânt.

Când ușor m-am clătinat,
Spre mine s-a aplecat,
Mi-a dat El din apa vie,
Căci doar Domnu-i Cel ce știe,
Când secat sunt de putere,
Flămând după mângâiere,
Vlaga când mă părăseșe,
El coboară... mă iubește,
Când sunt obosit puțin,
Dragostea Lui mi-e alin.

Când pe drum m-am rătăcit,
O lumin-a coborât,
Să-mi arate drumul care,
Duce spre eliberare,
Să-mi arate calea bună,
Către Cel ce o cunună,
Vrea mie să-mi daruiască,
Sus în slava Sa cerească,
Unde astăzi mă așteaptă,
Cel ce mie-mi este Tată.

Oriunde și chear oricând,
De eu râd... sau de eu plând,
Singur nu am fost... nu sunt,
Lângă mine-i Cel ce-i sfânt,
E cu mine-n întristare,
Oricât ea ar fi de mare,
E cu mine în durere,
Să îmi dea mereu putere,
Ca să urc o treaptă-n sus,
Către Domnul meu Isus.