text Poezii crestine

Când...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anca Daniela Huţ
Când văd pustiul şi-apăsarea-n faţă,
Având jăratic în al meu veşmânt,
Nebiruită renasc la viaţă
Prin puterea Sfântului Său Cuvânt.

Când simt că fericirea mi se stinge
Ca soarele măreţ în asfinţit,
O nesecată nădejde mă-ncinge,
Curge din izvorul Lui veşnic şi fericit.

Când vântul îmi adie prin buzunare
Şi văd însetată sărăcia cum se aşterne,
Plină de credinţă, stau în aşteptare
Până când El cu bogăţie va cerne.

Când brusc tresar din somn
În noaptea-ncremenită şi posacă,
Se îngrijeşte scumpul şi dulcele meu Domn
Spre culmi de visare, liniştea să toarcă.

Când fiecare coală albă e pe dos
Şi caut s-aştern pe ea împlinirea,
Din răscruce, îmi schimbă-n frumos,
Cu al Său soare îmi topeşte dezamăgirea.

Când egoismul îmi cade uşor pe rânduri
Ca frunza desprinsă dintr-un copac,
Într-un foşnet, El mi-l anihilează din gânduri,
De sus azvârle peste el un sac.

Când dintr-o încâlcire de cuvinte, uit refrenul,
Gonit de învelişul grijurilor în altă parte,
Atunci în gara nesiguranţei, soseşte trenul
Cu un Prieten drag venit de departe.

Când îmi voi găsi odihna într-un colţ cu verdeaţă,
Fără lacrimi care să se prelingă pe obraz,
Am să zăresc făptura Lui măreaţă,
Voi sfârşi, războiul mare al vieţii, ca un viteaz.



Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>