Calul si sufletul

Pe-un drum de sat în zori de zi
Trecea un om străin,
Un om cu plete colilii
Cu chip smerit, blajin...

Și cum trecea cu pas domol
Înaintâd spre deal,
Zări-ntr-o curte un bărbat
Ce țesăla un cal

Bătrânul se uită uimit,
Cu pasul tot mai rar
Și gânduri taince-i veneau
Privind spre gospodar

Iar când ajunse-ndreptul lui,
I se adresa din drum:
- Frumos e calul și îngrijit,
E o fală oarecum...

Dar uite dragul meu,
Un gând a-mi limpezi:
Cam câtă vreme cheltuiești
Cu calul zi de zi?

- Trei ore taică, dar mi-e drag,
E-un cal cât trei moșii
Căci cel mai mândru de la noi,
E calul meu, să știi

- Trei ore? cum trei ore chiar?
Ascultă, de nu-i bai,
Dar oare sufletului tău
Pe zi cătă vreme-i dai?

O... pentru suflet mă întrebi? !
Și omul a tăcut...
Și a zis apoi cam încurcat:
Nu-i dau nici un minut...

Iar călătorul cel bătrân
Vorbi ușor și blând,
Trei ore zilnic pentru cal?
Și pentru suflet când? !

Ești un om vrednic ce e drept
Și nu ți-e drag să stai
Dar omule, nu te gândești?
Ori suflet tu nu ai?

Eu sunt bătrân și coliliu,
Dar din ce vad acu',
Eu calul tău aș vrea să fiu,
Dar sufletul tău nu...

Și când la tronul lui Hristos
Va fi ca să te sui,
Tu omul cel cu cal frumos,
De sfulet ce-ai să spui? !

Prieteni dragi,
Nu vreau sa-nșir cuvnite din văzduh,
Dar oare n-ați uitat
Și voi de suflet și de duh?

Nu cersălați și voi un cal?
Nu pierdeți timpul sfânt? !
Nu risipiți voi ore-ntregi
Pe pulbere și vânt? !

Întreabă-te în orice zi
În cuget hotărât:
Atâtea ore pentru cal,
Și pentru suflet cât? !