text Poezii crestine

Calificaţi pentru Canaanul ceresc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
CALIFICAŢI PENTRU CANAANUL CERESC

Calificaţi pentru Canaanul cel ceresc
Sunt doar acei ce-au acceptat chemarea
De-a-nlocui dorinţa de ordin pământesc
Cu doru-aprins de-a poseda Salvarea.

Ei au trăit cândva în noaptea densă
De unde desconsiderau măreţul har,
Şi nu puteau asimila dragostea intensă
A Celui ce şi-a pus viaţa pe altar,

Dar când L-au acceptat pe Rege prin predare
Şi-au perceput fiorii ce-s în Dumnezeu
Au cunoscut cea mai frumoasă transformare
Şi s-au decis să urce, ne-ncetat, spre apogeu.

Şi-acum trăiesc nu cum le-ar spune firea,
Nu cum le-ar spune acei din Hollywood
Ci-aşa cum îi îndrumă, duios, neprihănirea
Oriunde-ar fi: la est, la vest, la nord, sau sud.

Înţelegând, deplin, cereasca misiune
Au renunţat la tot ce-i nedumnezeiesc
Ştiind că orice urmă de întinăciune
E o ofensă adresată mediului ceresc.

Calificaţi pentru intrarea în CETATE
Sunt binecuvântaţii ce-mplinesc divinul plan
Ei au o strategie, o ţintă, o prioritate,
Ei n-au nimic din comportarea lui Acan...

Ci tot ce curge de la tronul milei
E hrana lor ce-i satură, le dă tării
Să poată să reziste în decursul zilei
Când vin necazuri, când vin intemperii...

Ei n-au nimic din duhul răzvrătirii
(Nu sunt urmaşii lui Core sau Datan)
Şi n-au în suflet o stare a-mpietririi
Iubind aşa cum a iubit IOAN.

Nu-s vrednici de răsplata viitoare
Acei ce-s implicaţi în fente, fricţiuni
Nici prefăcuţii ce-au straie lucitoare
Dar în interior au pleavă şi putreziciuni.

Nu cine zice „Tată, Tată” cu putere
Intra-va-n bucuria Stăpânului milos
Şi nici cel ce-a sfidat o Înviere
Slujindu-L doar de formă pe Hristos.

Ci cel ce voia sfântă o-mplineşte
Slujindu-L cu integritate pe Stăpân
Când vin furtuni, el, sincer glăsuieşte:
„Cu Tine, Tată bun, vreau să rămân!,

Cu Tine locuiesc la rău, la bine
Căci Tu veghezi să nu fiu doborât
Lucra-voi, fericit, aşa cum se cuvine
Să n-am, nicicând, un suflet mohorât.”

Sunt mulţi ce vor să intre-n siguranţa
Ce numai Raiul o poate oferi
Dar vor să-şi ţină fala şi prestanţa
Şi astfel de ispite nu se pot feri...

Nu prin tradiţii se capătă intrare
În locul de Lumină şi splendori
Nici prin acte infame de trădare
Ce-şi au izvorul în răi şi impostori...

Rămâne-vor dezamăgiţi acei ce cred
Că pot să dobândească Paradisul
’Nălţând o jertfă necurată, un rânced rod
Şi-alte formalităţi – cu tot dichisul.

„Nu vă cunosc!” – va zice Domnul vieţii
La toţi ce-au predicat şi n-au trăit
Cuvintele cuprinse în taina Frumuseţii
Dovadă că niciodată nu s-au pocăit...

„Nu vă cunosc! V-a dat de gol umblarea
Ce n-a purtat amprenta Duhului Preasfânt
Cum să vă iau acuma apărarea?
Voi, jos, aţi fost purtaţi de orice vânt,

Pe buze voi aveaţi cuvinte de cinstire
("Eşti glorios şi sfânt, Părinte Luminat")
Dar în interior aveaţi împotrivire
Căci prea puţin din sfatu-Mi aţi urmat.”

Unii vor zice: „Rostit-am mii de predici
Cum să n-avem parte de locul preferat?
Răspunsul va fi dat: „De-Mpărăţie-s vrednici
Doar cei ce la-ncercare lângă Mine-au stat.”

Doar Cartea Veşniciei dă răspunsul
La întrebarea: „ În glorii cine va intra?”
Acei ce-au înţeles că Fiul este Unsul
Şi-au zis: „Îl vom cinsti Şi-L vom păstra!”

Pe Muntele cel sfânt vor locui persoane
Ce au iubit sfinţenia, s-au conformat
Legilor vestite, cu zel, de la amvoane
Slujind cu dedicare pe Mirele-Mpărat.

Ei cu credincioşie L-au urmat pe Rege
Şi mită, niciodată, n-au luat
Au fost străini de acte de fărădelege,
Cu batjocoritorii, nicicând, n-au stat...

Oferta lumii, oricât părea de bună,
Au dat-o înapoi la cei ce-o ofereau
Au fost fideli şi n-au cântat în strună
La cei ce farsele spre Cer le trimiteau...

Ei au trăit în fiecare zi Cuvântul
Care le-a spus să fie generoşi şi puri,
Să nu-şi păteze, niciodată, Legământul
Cu stări care-s străine de Scripturi...

Iar de se bat în piept, mulţi, că vor trece
Examenul final al Judecăţii de apoi
Să nu se mai bazeze pe ceasul doisprezece
Ci azi să Îl accepte pe Domnul vieţii noi.

Calificaţi pentru acces la moştenire
Sunt credincioşii care stau cu Domnul lor
Ei cred, într-adevăr, că-a doua Lui venire
Le va deschide Poarta spre feericul decor.

Ei untdelemn în lămpi îşi cumpără tot timpul,
Sunt pregătiţi pentru momentul mult dorit
Când vor vedea Lumina ce-o trimite nimbul
Ce va învălui un neam de Tatăl răsplătit.

30 Iulie, 2009

PS. Inspirată din mesajul cu acelaşi titlu
al pastorului Viorel Clintoc.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Șoapte
ȘoapteNoaptea-n liniște deplinăÎnspre ora zero, vineriPatru, ori poate cinci tineri,Șușotesc, sub luna plină...În rest, o tăcere surdăȘi-ntuneric sub o pată,De lumină, aplecatăPe o arie rotundă! ...S... Citeste mai mult >>
Dreptatea Cerului
Ce ciudată este viața:Faci un bine, ei te urăsc,Taci și le vezi tu soartaCelor ce se prăpădesc.Le vorbești cu bunătate,Îi oprești din drumul rău,Dar răspund cu răutate,Blestemând numele tău.Orbiți tot... Citeste mai mult >>
Să faci din noi Doamne-o lumină
Să faci din noi Doamne-o lumină,Ca să se vadă harul Tău,Adus prin jertfă pe Golgota,Când îndurai calvarul greu.Să faci din noi o mărturie,Pe-acest pământ plin de nevoi,Să vadă toți a Ta putere,Și că T... Citeste mai mult >>
Mai iartă-mă
Mai iartă-mă Tu, Doamne,Când Ție îți greșesc,Dar chiar și-atunci, pe Tine,Așa mult Te iubesc.Mai iartă-mi slăbiciunea,Și dă-mi tăria Ta,Isuse, eu pe Tine,Nu vreau a Te trăda.Când valurile viețiiSe-nal... Citeste mai mult >>
Nu e floare mai frumoasă
Nu e floare mai frumoasă, ca iubirea lui Hristos,Este viu înmiresmată, drumul ei e glorios.​Ea oferă mângâiere sufletului întristat,Și aduce izbăvire celui ce e încercat.​Nu se uscă niciodată, nici nu... Citeste mai mult >>
În șoapta rugăciunii
În șoapta rugăciunii, mi-e inima senină,Căci Tu, Isuse Doamne, îmi ești mereu lumină.Când noaptea se așterne și calea pare grea,Tu-mi ești călăuzire și pacea-n viața mea.Când lacrima se scurge, pe-obr... Citeste mai mult >>
În noaptea grea
În noaptea grea, când nu văd după zare,Tu-mi ești lumină, Doamne, și cărare,Când pașii-mi tremură sub greul greu,Mă sprijini totdeauna, Dumnezeu.Prin harul Tău primesc de sus putere,Și-atunci când sun... Citeste mai mult >>
Merg doar înainte
Merg doar înainte pe calea aleasă,Chiar dacă mi-e drumul prea greu uneori,Chiar dacă o lume mă judecă aspru,Și-mi pune în cale doar spini, nu și flori.Aud lovitura și simt nedreptatea,Și vorbe grele v... Citeste mai mult >>
Slăvit să fii
Slăvit să fii, ceresc Părinte,Izvor de har și bunătate,Ai grai prin sfintele cuvinte,Și ne conduci doar în dreptate.Îți mulțumim pentru lumină,Pentru iubirea Ta cea mare,Ce peste lume se înclină,Ca o... Citeste mai mult >>
Doresc cu Tine viața
Doresc cu tine viața, s-o am eu pe pământ,Tu ești a mea comoară, Păstorule cel sfânt,În fiecare clipă, ca să te am aș vrea,Tu ești a mea salvare, doar Tu ești pacea mea.Când vântul suflă tare, ești sf... Citeste mai mult >>