CALEIDOSCOP ÎN VIS

CALEIDOSCOP ÎN VIS


Se-amestecau amețitor
Șiruri întregi, de nestemate,
Încât putere de-a străbate
N-avuse, nici un muritor,

Era un colț de paradis
Clădit din marmură, de Paros,
Și-n jurul lui, parcă din haos,
Mă-nconjurau lumini de vis,

Pășeam sub soarele extatic
Călcând, pe luciul pietrei scumpe,
Lăsând lumina să-mi inunde
N-ghețata minte de sălbatic,

Printre lămâi și portocali
Ce mărgineau cărarea lungă,
Fugeam râzând înspre o turmă
Care păștea muguri banali,

Trecusem pragul de aramă
Al unui turn, cu porți înalte,
Unde prin clopote departe
Un cântec tânguit, mă cheamă

Și mă temeam de cântul lor
Ca de străine duhuri rele,
Că se strecoară din decor
Și-ncearcă, Doamne, să mă-nșele,

Iar cănd pășii pe-o mare scară,
Parcă contrar, voinței mele,
O ploaie-n liniștea de moarte
Spațiul voia, cumva, să-l spele

Și-o ladă veche se vedea
Ce începu să se descheie,
Într-o firid-adânc în stâncă
Văzui sclipind, o mare cheie,

Gravat în aur, ea având
O mână fină de femeie,

Toate erau cristale pure
Aduse din cinci continente,
Călcam pe ascuțișuri dure
A celor pietre transparente,
Geometrii de monumente,

Imagini clare, care-n vis
Emit culori, de nedescris,
Albastru, roz, violaceu
Și-alte culori, de curcubeu,

O să vă mirați precis,
De ceea ce-am văzut în vis,
Vă spun că vedeam foarte clar
CA UN SPECTACOL, DE COȘMAR,
Părea un cimitir bizar
Nu-n astă lume, ci-n afar,

Când mă trezii, așa de-odată,
Un tunet lung, binevenit,
Mi-a luminat odaia toată
Și-amprăștiat parcă, un mit.

Te rog plinește-mi, Doamne, visul,
De-a mă cuprinde paradisul,
Promit, să Te ascult, mereu,
Să uit, ce-i bine și ce-i rău.

Moldovan Pavel
IAȘI/1975.