Calea mea până la Tine

Calea mea până la Tine este lungă uneori,
Este plină de suspine, nici nu-i Doamne ea cu flori.

Dar a Ta Isuse dragă, a fost calea mult mai grea,
Au fost hule și batjocori, și-o povar-atât de grea.

O povar-a omenirii, o povar-a lumii-ntregi,
Ca orice păcat Stăpâne, Tu cu sânge să îl ștergi.

Calea Ta a fost cu lacrimi, dar n-au fost ca ale mele,
Ale mele sunt ușoare, ale Tale au fost grele.

Ale Tale-au fost de sânge, într-o luptă mult prea mare,
Într-o rugăciune care, clipa er-apăsătoare.

Este greu pe drumul crucii, dar al Tău a fost mai greu,
Dar ai suferit calvarul, căci Tu m-ai iubit mereu.

Este grea, și suferința, e mereu prezentă-n ea,
Dar și pe a Ta Stăpâne, mult mai mare ea era.

Doamne... știu că-i greu pe cale, dar Isus și Tu-ai știut,
Dă-mi putere și răbdare, ca să pot ce Tu-ai putut.

Să rabd vremi întunecate, cum Tu Doamne ai răbdat,
Când ai fost împins la moarte, Mielule Cel sfânt... curat.

Să fiu plin eu de iubire, cum ai fost și Tu cândva,
Când băteau fără de milă, răii cuie-n mâna Ta.

Vreau să pot să dau iertare, așa cum Tu ai iertat,
Știu... a mea e mai ușoară, calea către-al Tău palat.

Când eu nu mai pot pe cale, vino Doamne să-mi ajuți,
Pasul... chear de el nu este, cum a fost al Tău... desculț.

Ooo... Tu Cel ce nici o clipă, pe-acest drum nu te-ai oprit,
Fii mereu... mereu în toate, lăudat și preamărit.

Cel ce ai purtat coroana, ce-a străpuns ea fața Ta,
Să rămâi te rog cu mine, pe cărarea ce mi-e grea.

Căci doar Tu o vezi din ceruri, doar Tu știi cât mi-e de greu,
Și pe-a Ta, din marea Slavă, a văzut-o Dumnezeu.