Calea Îngustă

„Cãci cãile Domnului sunt drepte; şi cei drepţi umblã pe ele dar cei rãzvrãtiţi cad pe ele.” (Osea 14:9)

Cale-ngustã, sfântã razã,
Dor al primilor crestini!
Domnul binecuvinteazã
Pe acel cu mintea treazã;
Insã cel ce nu vegheazã
Se va pomeni cu groazã
Drept într-un hãţiş de spini!

Cale-ngustã, sfântã cale,
Sfântã ni te-ai arãtat.
Fãrã punţi comerciale,
Fãrã certuri conjugale,
Fãrã chipuri senzuale,
Fãrã pofte imorale;
Ci, pe culmi spirituale
Conduci sufletul salvat.

Cale-ngustã, râu al vieţii,
Râu de leac vindecãtor...
Te-au cântat pe rând poeţii
Risipind rãceala gheţii,
Lacrimi adãugând peceţii
Ce-o legau la gât asceţii
Semenilor din popor.

Cale-ngustã, eşti departe
De tradiţiile-omeneşti.
Nu iubeşti plãceri deşarte,
Nu te-nchini la trupuri moarte,
Cu viclenii nu iei parte
Si de lume te fereşti.

Dar primim mereu rapoarte
De creştini, ulcioare sparte,
Prin cel plin de rãutate,
Plin de sine, de ranchiunã
Ştie sau nu ştie carte
Lasã firea sã îl poarte
Şi... dorind sã-i dai dreptate.
Cu statura sa robustã
El ar vrea sã se impunã
Însã iese la ivealã
Lãcomia-i de lãcustã;
Iar credinţa sa pretinsã
- Formã artificialã -
Cerc sã scriu pe-aceastã coalã
Cu condei si cu cernealã
Neţinând cuiva moralã,
Dar dorind cu-adevãrat
Sã nu pierzi ce-ai cãpãtat.
Când ascultãtorii-n salã,
La şcoala duminicalã
Stau sfârşiţi de plictisealã,
Muzica stârnind într-ânşii
Doar tendinţele fireşti,
Pe la unele amvoane
Când se predicã poveşti,
Când nu te întreabã nimeni
Ce gândeşti sau cum trãieşti,
Lasã-ţi inima sã strige:
„Doamne, fie-Ţi milã, Doamne,
Cãci pe haine-avem noroi,
Nu mai desluşim cãrarea,
Se-ntorc unii înapoi!"

☆ ☆ ☆

Eu, privind aceste rânduri,
- Doleanţe sufleteşti -
Cad... minute-n şir pe gânduri
Şi, în minte, bunãoarã,
Întrebarea se strecoarã:
„Cale-ngustã, cale-ngustã,
Cale-ngustã, unde eşti?”