Calea dragostei

Printre arama sunatoare
Si chimvale zanganitoare
Mergand cu greu, urca mereu
In drumul ei spre Dumnezeu
Stingand sageti otravitoare
In indelunga ei rabdare
Ducandu-si greul suferintei
Mereu sub steagul biruintei
Nadajduind in tot ce crede
Si acoperind totul ce vede
Si cand vede nori de mandrie
Si cete de laudarosi
Ii ocoleste, ca ea stie
Ca nu sunt dintre credinciosi.
Si in purtare ii cuviincioasa
Si nu vrea haina de pizmasa
Ea vesnic e la datorie
Si nu se umfla de mandrie
Ea nu se lauda niciodata
Nu vrea pe haina aceasta pata
Si nici la rau nu se gandeste
Dar totul ea nadajduieste.

Cand tainele se vor sfarsi
Cand cunostiinta va inceta
Ea dragostea in veci va fi
Stapana peste vesnicii.
Luand pe tronul ei de har
Credinta ce-a fost data in dar
Dar si nadejdea ce-a ramas
Mergand cu dragostea la pas.
La ce ti-ar folosi de-ai da
La toti saraci averea ta
Daca nu ai dragostea ca spic
Nu iti foloseste la nimic.
La ce ti-ar folosi de-ai da
Chiar trupul tau sa fie ars
Daca in tine dragostea
Nici n-a crescut , nici n-a ramas.
La ce ti-ar folosi mistria si dalta si ciocanul
Daca nu ai dragoste in tine, nu te salveaza darul.
La ce ti-ar folosi stiinta si tainele ascunse
Cand ale dragostei camari ramas-au nepatrunse.
La ce ti-ar folosi zidirea, ce poti s-o dobandesti
Daca nu ai dragoste in tine, chimval sau o arama esti.

Muresan Ciprian
Irlanda, 5.3.2017