Calea de mijloc

O cale de mijloc există,
Ne-ndeamnă, ne-atrage ocult,
Se-ndreaptă spre noi, pacifistă,
Stăpână pe-al vieții tumult.

Pe creştet ne mângâie dulce
Cu şoapta „E bine şi-aşa!”,
Grăbită mereu să ne culce
În leagănul nopții sadea.

În patimi se scurge iubirea,
Trăim și-ncruntați, și voioși,
Gustăm cu plăcere-amăgirea,
Ne credem preadreptcredincioși.

Luăm chipul și-l facem integru
Și gândul pe-alocuri curat,
Și albul mai bate-nspre negru,
Iar negru-l purtăm diluat.

Vâslește-nainte-omenirea
Când valul e calm, liniștit,
Își țipă cu lacrimi mâhnirea
Când valul se zbate subit.

Iar când am scăpat de-ncercare,
Furtuna ne pare fictivă,
Din nou ațipeala e mare,
Gândirea-i din nou pozitivă.

Ne cheamă la ei psihologii,
Să pună durerilor frâne;
Mai rar, vindecăm şi ologii,
Doar trupul. Păcatul rămâne.

Nesiguri, dar plini de-ngâmfare,
Fățarnici din tălpi până-n dinți,
Ne-ascundem de orice-ntrebare,
Zâmbind căldicei şi cuminți.

Cărarea ce-o mergi nu e bună
Când fără credință rămâi;
Îndeamnă nădejdea să-i spună
Iubirii să meargă întâi.

Oricum ți-ar fi zilele-n viață,
Prin soare, prin fum, printre săbii,
Îți stau după moarte, în față,
Continuu, doar două corăbii.

Și-auzi? Adevărul insistă,
Ne-ndeamnă, ne spune așa:
O cale de mijloc există –
Totuna cu calea cea rea.