Călătoria

Călătorie lung-am început eu pe pământ
Şi am crezut că pot s-alerg, să mă înalţ,
Să zbor şi să visez cât vreau
De unul singur. Dar vai! Cum am căzut!

Şi m-am trezit în văi, când mă doream pe culmi
Cu haina ruptă, zdrenţe, când o doream chiar clară.
Tot întinat, plin de noroi, zdrobit,
Dispreţuit de prieteni, singur, sub povară.

Şi-am plâns amar că nu găseam cărarea
În labirintu-n care rătăceam.
Până ce-am auzit duios chemarea:
“Veniţi la Mine până cât mai este Har”

Şi am văzut o mână-ntinsă,
O mână cu un semn de cui in ea,
Şi-o voce blândă ce mi-a zis îndată:
“Vino să-ţi dau şi ţie mântuirea Mea”.

Şi am venit, aşa precum eram
Nevrednic şi murdar, plin de păcat,
Cel de pe urmă păcătos hoinar,
Şi Tu mi-ai dat în dar haina de Har.

Aş vrea cu cinste să o port în lume
Să nu mă întinez, să fiu curat.
Ajută-mi ca cerescu-Ţi Nume
Să fie onorat, glorificat.