CĂINȚĂ

CĂINȚĂ

Când razele din Tine Isuse-s nenăscute,
Aș vrea să-mi dai, o Doamne, din harurile multe,
Să îmi ajuți făptura spre Tine să se plece,
Să simt că am căldură în inima mea rece.

Nevrând să știu de Tine, sfidând, Te-am dat deoparte
Făcându-mă că nu știu, iubirea cine-o-împarte.
Te-am răstignit prin gânduri și fapte de rușine,
Te-am pironit pe cruce, din nou, Doamne, pe Tine.

Tu mi-ai băut oțetul și-ai înghițit pelinul
Și între doi tâlhari, trasa-tu-mi-ai destinul.
Eu Te-am băgat în groapă și Te-am legat fâșii
Și n-am crezut în Tine că dintre morți mai vii.

Nici nu Te-am uns, din vas, cu nardul cel curat,
Dar Tu, Isuse Doamne, picioare mi-ai spălat,
În schimb, Ți-am pus o piatră mai mare, la mormânt,
Căci nu voiam să-accept cât ești, Isus, de sfânt.

M-am săturat, ca-întruna, cu Tine să mă lupt,
Căci am ajuns să fiu, în mine însumi, rupt...
Și mi-aș dori lumina, ce știu că Tu o ai,
Ți-o cer și pentru mine, că-abia aștepți să-o dai!