Căința

Ajungi în viață în punctul în care ai vrea ca totul să aibă un început, sau să dai timpul înapoi... nu și trăirea, pentru că dorim să schimbăm ceva... dar e imposibil de a ne întoarce, dar nu este imposibil de-a schimba acel ceva.
Niciodată nu e târziu să o iei de la început... un nou început, cu dorințe noi, cu schimbări în viață noi... cu totul nou. Dar toate aceste nu se pot face dacă în noi nu se schimbă ceva... un vechi în nou.
Începutul schimbării începe atunci când apare căința. Ea te provoacă în a schimba ceva. Este un impuls a regretului. Regretul te face să nu mai faci ceva ce te-ar face să regreți din nou. Sufletul omului nu este filozofie... el este trăire, este sensibilitate. Și căința este o trăire. Este primul simptom spre vindecare sufletească. Tot căința aduce și noi dorințe, dorințe diferite, de-a fi diferit, de-a trăi diferit. Căința te poate face să vezi lucrurile diferite.
Este sentimentul ce te poate face o ființă nouă.
Când viața te duce în punctul unde nu vezi nici-o ieșire, îți pare rău că ai parcurs acel drum care te-a dus în acel loc, și deviezi.
Când apare căința în viața unui om, el are nevoie de cineva să îi fie alaturi, are nevoie de susținere, de cineva care a trecut prin acest proces de transformare care uneori duce o persoană la depresie, izolare chiar sinucidere.
O persoană care are sentimentul de vinovăție este o persoană sinceră și cu un temperament puternic care este plăcut înaintea lui Dumnezeu.
Când apare în viața omului căința, Dumnezeu începe modelarea lui care îl formează.
Deci căința este primul simptom al unui bebeluș creștin.