Căința

Îngenuncheat cu fața plină,
De lacrimi stă azi un creștin,
E cel ce și-a-nțeles destinul,
E cel care-a găsit alinul,
La pieptul Celui ce-i divin.

Rugându-se cerând iertare,
Pentru în viață ce-a făcut,
El laude și osanale,
Înalță azi mereu pe cale,
Căindu-se de-al său trecut.

Îngenuncheat la poala crucii,
Îi cântă Celui înălțat,
Căci vrea să simt-acea ierare,
Ce îi aduc-eliberare,
Prin sângele ce-a fost vărsat.

El strigă către Domnul slavei,
-Tu iartă-mă, o... Dumnezeu,
Că n-am pășit pe a Ta cale,
Atunci când eu treceam prin vale,
Spunând că-mi este mult prea greu.

Tu iartă-mi gândul sfinte Tată,
În lume care a fugit,
Departe de a Ta iubire,
Mereu căzut în rătăcire,
N-a fost un gând cum ți-ai dorit.

Tu iartă-mi inima închisă,
Că n-am deschis când ai bătut,
Tu iart-o c-a fost împietrită,
A fost o inimă rănită,
Că Tu o vindeci... n-am crezut.

Să-mi ierți te rog și necredința,
În vremea când Tu îmi spuneai,
Că singur nu-s, că ești cu mine,
La orice greu... dar și la bine,
Eu n-am crezut... dar Tu erai.

De-ai vrea Tu azi a mea privire,
S-o ierți... eu mult m-aș liniști,
Te-aș căuta în suferință,
Prin ea când trece-a mea ființă,
Eu doar spre ceruri aș privi.

Dar astăzi nu-ndrăznesc Isuse
Căci n-a fost după placul Tău,
A fost privirea răzvrătită,
De lume bine ea primită,
Acu eu știu... lumea-i cel rău.

O... de-aș putea întoarce timpul,
Eu aș întoarce-o și pe ea,
Să fie-n sus ea ațintită,
Privirea de lume orbită,
Să fie doar spre slava Ta.

De-ai vrea să-mi ierți și slăbiciunea,
În care Doamne m-am oprit,
Să-mi dai din nou a Ta tărie,
În care eu cu bucurie,
Iar să pornesc spre ce-am pornit.

Și neputința ce-am cuprins-o,
În care eu m-am așezat,
Aș vrea s-o ierți cu a Ta milă,
Ființa mea ce azi umilă,
Iertarea Ta a așteptat.

O... iartă-mă Tu Domn al păcii,
Și-al meu Isuse ce-i trecut,
În care m-am ascuns de Tine,
Crezând că-mi va fi mult mai bine,
Dar astăzi vreau un început.

Ajută-mă ca amintirea,
Să fie ștearsă de iubirea,
Ce-am cunoscut-o pe-al Tău drum,
Ce mi-a adus ea Doamne-acum,
Pe calea Ta... astăzi trezirea.

Aș vrea în viață ca să fiu,
Eu numai după voia Ta,
Să te urmez smerit doresc,
Pe urma Ta doar să pășesc,
O... cât de mult asta aș vrea.

Dar vreau să știu că m-ai iertat,
Trecutul și al meu păcat,
Îndură-te te rog Isus,
Îți cer privind astăzi în sus,
Un început... unul curat.

La cruce jos aș vrea să las,
Tot răul care l-am făcut,
Ca să primesc iertarea Ta,
Căci doar ea îm va ridica,
Tot greul care azi îl duc.

În inimă mi s-a aprins,
Un foc ce arde nemilos,
E focul care m-a făcut,
Eu să privesc al meu trecut,
Ce-a fost el fără de Hristos.

A fost un gol... un gol pierdut,
O viață fără de vre-un rost,
Dar astăzi Doamne m-ai făcut,
Să văd ce eu nu am văzut,
Să văd în ea cine am fost.

Și eu am fost... cine n-ai vrut,
Am fost doar un nepăsător,
Dar astăzi Doamne am simțit,
Cum peste mine a venit,
Căința printr-un sfânt fior.

Și jos la crucea Ta eu stau,
Iertare vreau ca să primesc,
O haină albă ca să-mi dai,
S-ajung cu ea curată-n Rai,
Căci vreau spre Tine să pornesc.

Eu știu că nu va fi ușor,
Nici Ție nu ți-a fost cândva,
Dar eu de Tine-o să mă țin,
Atunci când valurile vin,
Căci doar Tu-mi ești salvarea mea."

Așa se roagă azi creștinul,
De Domnul ce a fost atins,
Își cere-ntruna doar iertare,
Cu lacrimi multe și amare,
El nu-și oprește al său plâns.

Căința-i este răsuflarea,
Privind spre sfântul Dumnezeu,
Căci doar la El găsi salvare,
Iubire, milă, îndurare,
Și-un sprijin când îi este greu.

Creștinu-adevărat el este,
Acel ce-și vede-al său trecut,
Acela care se căiește,
Cu Domnu-n rugă ce vorbește,
Plângând spunând-ui ce-a făcut.

Isus va da mereu iertare,
Creștinului ce-i aplecat,
La poala crucii a sa vină,
Recunoscând plângând suspină,
Acela este el iertat.