text Poezii crestine

Căi ce pot să coexiste

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Blandu Ioan
Căi ce pot să coexiste! ...


Din două căi altruiste
Ambele cu-acelaș sens
Primele-alese să persiste
Pe-un trafic foarte intens

Dumnezeu întâi lăsase
La prima să îi pun stop
Pe a doua-mi încredințase
O decadă și-un potop

Astfel mă simțeam
Când parcă
Totul se cutremura
Bucuria de-a fi-n Arcă

În acest punct se oprea
Eram cu totul răvășit
S-a scufundat corabia
Fiindcă El a socotit

Să nu folosesc sabia
Mi-a creat al treilea drum
Dup-o vreme de odihnă
Drum pe care și acum

Până nu-l slăvesc
N-am tihnă! ...

Simțeam ca imperioasă
Dorința de-a fi un scrib
Și pe noua cale-aleasă
Să m-opresc nu am motiv

Notam în versuri pe-nserat
Supărat, adevăru-adevărat
Gândul meu m-a îndreptat
Spre viața de rugăciune
Într-o mare de sabat.

Tot ce-am făcut am făcut
Cu a DOMNULUI știință
Cu o aprigă dorință
Și-nceput de conștiință...

Sub surâsul primăverii
Și bucuria re-nvierii
Scăpat de-atâtea mizerii
Și politica tăcerii

Ele nu se șterg din minte
Nici l-a-cest drum inițiat
De -Atotputernicul Părinte
Socotit ca adecvat

Și cele două drumuri late
Dup-un timp abandonate
Ca și cel ales de Tatăl
Duc aceste drumuri toate

În Calea spre Sfânta Cetate
Unde nu-s deloc păcate
Și la viața fără moarte
Când și-arată El dorința

De-ați schimba complet ființa
Și accepți total credința
Te-nvelește conștiința
Și te-nvață biruința! !

Calea-ceasta de la urmă
Duce pașii tăi la turmă
Oaia ceea ispitită
Va lua calea cinstită

Calea ce-i drumu-nvierii
Din muta lume a tăcerii
Putem vedea ce-o să fie
Cu ochii minții strălucind

Cu Isus, Moise și Ilie
În ceruri Slavă cântând
Drumul meu ales de DOMNUL
Mi-a-ndulcit viața și somnul

Mi-a muiat de tot durerea
Și-mi zidește mângâierea! ...
Dintr-un om al statului
Sunt alesul DOMNULUI

Fie-n veci DOMNUL Slăvit
Pe-a Lui Cale-am biruit

Blându Ioan
07.08. 2025.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>