text Poezii crestine

„Căci m-am deprins să fiu mulțumit”

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gicu Cotlet
M-am deprins să fiu mulțumit,
Când soarele pe boltă din nou a răsărit
Căci raza lui caldă sufletu-mi încălzește
Ajutându-mă să caut apa ce sufletu-mi răcorește.

M-am deprins să fiu mulțumit,
Și-atunci când țarina din plin a rodit
Eu știu căci fiecare bob din glie e de El numărat,
Iar eu voi da socoteală ce-n viață am semănat.

M-am deprins să fiu mulțumit
Și când cerul cu stele de nor e-acoperit
Căci știu că după ploaie și furtună
Va veni din nou o zi mai bună.

M-am deprins să fiu mulțumit,
Chiar și-atunci când sunt prigonit,
Căci Domnul veghează asupra pașilor mei,
Să nu-mi alunece în drumul meu pe-ale vieții alei.

M-am deprins să fiu mulțumit,
Chiar și-atunci când sunt ispitit
Căci Domnul meu bun zilnic mă-ntărește
Și-liniște-n suflet El îmi dăruiește.

M-am deprins să fiu mulțumit,
Și-atunci când durerea din suflet m-a copleșit,
Căci El mi-a promis că niciodată nu mă v-a lăsa
Să cad sub povoară, când crucea mi-e grea.

M-am deprins să fiu mulțumit,
Pentru jertfa iertării ce în dar am primit
Și niciodată eu nu voi putea uita
De jertfa măreață din dealul Golgota.

M-am deprins să fiu mulțumit,
Când talantul meu de El e cântărit
Și doresc ca balanța să-ncline mereu tot mai sus
Să pot primi răsplătirea din mâna Domnului Isus.

M-am deprins să fiu mulțumit,
Când aud din nou Cuvântul vieții vestit
Căci el este puterea ce schimbă cursul vieții
Și e călăuză celor rătăciți prin hățișurile ceții .

M-am deprins să fiu mulțumit,
Când adunarea celor sfinți s-a unit
Și-n rugăciune de mulțumire în cor ei au strigat
Slăvit să fie Domnul ce viață prin Fiul ne-a dat.

M-am deprins să fiu mulțumit
Când cântarea din suflet se-nalță unit
Și duce pe valuri de ape un cânt melodios
Aducând slavă și mărire Domnului Isus Hristos.

M-am deprins să fiu mulțumit în orice vreme,
Căci mulțumirea e o virtute și-n aceste zile grele
Și ca să poți să o ai și tu în sufletul tău
Trebuie să trăiești prin credință după Cuvântul Său.

Dacă până astăzi amicul meu frate,
Nu ai gusta din dulceața mulțumirii curate,
Oprește-te din nou la fântâna cu apă cristalină
Și umpleți ulciorul cu dragostea lui Isus divină.

Și-dacă nemulțumirea vrea ca să-ncolțească,
Și dacă dragostea ta începe să ți se răcească,
Aleargă în grabă spre izvorul cu apă cristalină
Ce curge din Golgota și suflete zilnic alină.

Și chiar dacă smochinul nu va înflorii,
Iar măslinul nicicum nu va rodi,
Eu și-atunci voi mulțumii de harul lui Dumnezeu
Care prin dragostea Lui s-andurat și de sufletul meu.

Gicu Cotlet
11/24/2014

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>