Ca un fir de păpădie

Dintr-o sămânță ne-nsemnată, pitită-n lutul frământat,
Am răsărit și eu, de-odată, chiar dacă n-am fost întrebat
Dacă doresc să intru-n lume, ce vreau să fiu, ce soi, ce neam
Și m-am trezit că am un nume, că port fără s-aleg, un hram!

Mă văd un fir de păpădie, ce crește liber pe islaz,
Frunze cusute pe o ie, sori tremurând pe un talaz,
Apoi, văd fețe puerile ce-aleargă liber și zglobiu,
Smulgând umbrele juvenile, din trupul meu ce încă-i viu,

Văd buze revene ce suflă în puful moale, corolat
Și ochi privind prin ciob de sticlă, ce urmărește-un zbor ratat,
Mă văd strivit din rădăcină, de pașii grei a celor mulți,
Ce nici nu știu să aibe-o vină, crezând că dacă sunt desculți,

Nu pot să facă rău vreodată și își continuă mersul tâmp,
Eu, ca o floare neudată, mă sting ușor pe vastul câmp,
Întrezăresc prin ochii-n lacrimi, mici felinare sus pe cer...
Of, cât amar și câte patimi să mai îndur până ce pier?

Aștept să vină revărsare de pace și de har divin,
Să las în urmă tot ce doare, să uit de lacrimi și suspin,
Să mă înalț ca păpădia ce rolul și-a îndeplinit,
Lăsând în urmă bucuria de care-am fost eu văduvit,

Să las frumosul din câmpie, cu șipot de izvoare reci,
Râs de copii și veselie, și libertate pe poteci,
Speranță, dragoste, iertare, pentru acel ce a zdrobit,
Sub talpa lui nepăsătoare, pe cel de care-a fost iubit!

11/08/2022, Barcelona- Lucica Boltasu