Ca și Isaia

Cu un cărbune m-a atins
Și buzele mi-a curățit
Un serafim
Să pot să-L văd pe Împăratul
Stăpânul meu! Și tu, și eu
Să nu murim.

Pe tronul ce-l înalt ședea Iehova
Și poala mantiei umplea
Casa de rugăciune
Și serafimi zburau, strigau
"Sfânt este Domnul!"
Ca închinăciune.

Și Casa s-a umplut de fum
Ușorii ușii, tot pământul,
Glasul zguduia
Și-atunci am zis că sunt pierdut
Că-s necurat din tată-n fiu
Moartea m-acoperea.

Și stând plecat în rugă am văzut
Inimi de piatră, ochi închiși
Și loc pustiu
Și glasul Domnului: " Pe cine
Să mai trimit ambasador
Al Dumnezeului cel viu?"

Eu am răspuns: " Trimite-mă!
Sunt gata Domnul meu,
Trimite-mă la ei!"
" Vai, omorât vei fi cu vorba
Și aruncat în groapa rece
De frații tăi!"

Și am plecat, că-s pregătit
Că nu mai pot să stau în nepăsare
Cât este har
Că serafimul m-a atins, m-a pregătit
Cu un cărbune-aprins
De pe Altar.

Cu vasul plin de untdelemn
M-am întâlnit cu cei cu ochii-nchiși
Și suflet chinuit
Și inimă de piatră, care mi-au spus
Că ei l-au părăsit pe Domnul
Nu El i-a nimicit.

Și unii-au plâns și L-au primit pe Domnul
Și s-au încins de la cărbune
De la jar
Alții cu vorba m-au lovit
Și ca și Iosif groapa mi-au sortit
Însă, ce har!

Dar vine vremea, când plecați
În veșnicie ne-om înfățișa
Uimiți
În fața Tronului, cu serafimii
Cu frații, cu Mesia inviat
Ne vom îmbrățișa iubiți!