Ca roua dimineții

Ca roua dimineții, ce sieși nu-aparține,
Așa iubirea-ți blândă, pe brațul ei mă ține.

Cum fulgii de zăpadă, sub soare se topesc,
Așa și eu doar Ție, Isus mă dăruiesc.

Cum fericit pustiul, stă lângă un izvor,
Așa sunt eu în luptă, doar copleșit de dor.

De dorul ce nu tace, te laudă mereu,
În inimă-i o floare, iubite Dumnezeu.

Cum norii se așează, pământul a uda,
Așa mă plouă harul, cu bogăția Ta.

Nu mă usucă vremea, venită a zdrobi,
Mi-e adăpost iubirea, ce nu se va sfârși.

Cum leagănă o frunză, bătaia cea de vânt,
Așa m-alină Doamne, al Tău dulce Cuvânt.

Cum cerul își hrănește, tot El ce a creat,
Așa-mi hrănești ființa, Cuvântu-ți e bogat.

Cum soarele răsare, așa în viața mea,
E Doamne-a Ta prezență, ce-aduce pacea Ta.

Fără de Tine-n viață, suflare n-aș avea,
Căci viața-i doar în Tine, ești fericirea mea.

Cum ea aici grăbește, și eu astăzi grăbesc,
Flămând sunt după locul, ce nu e pământesc.

Ca o dorință mare, aprins visul meu,
Căci implinirea-i este, la Sfântul Dumnezeu.
Diana G. U.