Ca râurile din pustie

Ca râurile din pustie, îmi este Doamne harul Tău,
Cuptorul vieții când se-aprinde, m-adăp din Tine Dumnezeu.

Trec dincolo de izbăvire, spre alta mă îndrept cântând,
Atunci sub zâmbet când pe cale, chiar de e grea... pășesc plângând.

Ca soarele ce-i peste rouă, să fii mereu deasupra mea,
Ca să mă-nalț pe raze sfinte, s-ajung doresc în slava Ta.

S-ating divinul ce mă arde, în piept, în inimă... c-un dor,
Ce mă avântă-n orice vreme, să fiu spre cer mereu în zbor.

Ca luna plină dintre stele, îmi ești în inimă mereu,
De întuneric nu am teamă, mă luminează harul Tău,

Un glas al rugii se înalță, căci mă auzi oriunde-aș fi,
Cobori cu marea-ți bunătate, să pot în noapte propăși.

Ca visul dulce mi-e cărarea, căci împlinirea Tu o ai,
Spre ea mă-ndrept, zbor către ceruri, căci visu-mi se sfârșește-n Rai.

Privirea-mi nu stă aplecată, lumina mea ești Tu Isus,
Mă luminezi și-n lunga noapte, căci mi-e privirea doar în sus.

Ca vremea iute ce se trece, să vină revenirea Ta,
Atotputernicule Tată, privind și spre ființa mea.

Să mă cunoști... o slugă bună, doar pentru Tine vreau a fi,
În veșnica Împărăție, când vei veni să pot păși

În locul plin ce-i de odihnă, acolo vreau să odihnesc,
Să stau la masă vreau cu Tine, în locul cel Dumnezeiesc.

La umbra dragostei eterne, sa beau din ape ce vre-o dat,
Nu vor seca... ce frumusețe, e locul cel mai minunat.
Amin