Ca pe vremuri

Ca pe vremuri

Pe la ora cinci savurau fiecare ştire,
Ce se perinda pe dinaintea lor necontenit
Cu-aceleaşi drame repetate în neştire,
Ca şi cum potopu-ar fi un mit.


Cu-aceleaşi discuţii goale şi sterile
Despre meciuri şi preţul la benzină,
Cursul euro şi prognoza pe zece zile
Le mai anima viaţa de rutină!


Până ce-a intrat Noe în corabie,
Şi uşa după el s-a-nchis
Nimeni n-a crezut în ploaie,
Şi în toate câte li s-a zis!


Să vezi atuncea disperare,
Pe chipul celor ce-au batjocorit…
Când s-a dat drumul la izvoare
Instantaneu râsul le-a pierit.


Deja se-ajunsese prea departe
Şi nu mai era nici-o scăpare,
Iar răutăţile şi gândurile deşarte
I-a trimis direct sub mare.


Totuşi, Domnului I-a părut rău
Că l-a făcut pe om sub soare,
Conştient că se îndrepta spre hău
Refuza mereu oferta de salvare.


Şi azi se cunoaşte realitatea din Cuvânt
Că omul a fost făcut un suflet viu,
Şi că din apă a ieşit un cer şi-un pământ
Dinadins se fac că plouă, că nu ştiu…


Că cerurile vor trece cu troznete
Şi planetele de căldură s-or topi
Însoţite de dureri şi bocete,
Cum n-au mai fost şi n-or mai fi.


Deci, ce oameni ar trebui să fim noi!?
Ca prin purtare să grăbim a Lui venire,
Aşteptând pământ şi ceruri noi…
Pline de pace şi neprihănire.


~ Amin ~