Ca fiul risipitor

Trudit de poveri, purtam pe umeri cămașa zdrențuită a risipirii.
La marea ruletă a nopții pierdusem necuvenita avere… întreagă.
Cu toată ființa-mi fior, licăream în suspinul privirii:
Calea spre pace, dorul de Tată, de casa cea dragă.

Nu-i loc mai sfânt sub soare, nici dar, nici har mai mare
Decât în vatra casei, unde-i voios băiatul și unde cântă fata
Cu toți strânși împreună în sfântă îmbrățișare
Când bunu’ mai rostește, o binecuvântare, iar cel mic spune în palme o rugă către Tata.

Drum spre casă, cale îngustă, pentru sufletul răpus
De pe căi în beznă duse, m-am întors rănit și frânt
Ce zdrobiri ce rugă sfântă către Tine m-a condus?
Fericit spre cărăruia, pe unde a trecut odată, Fiul slavei sângerând.

Zâmbete de îngeri se iveau ferice pe pieptu-Ți de dor.
Pas întors la viață îndreptam spre Tine cu mers fecioresc.
Alergai ‘nainte-mi, plâns de fericire – se-ntorcea acasă fiu risipitor!
Peste îmbrățișare, un alb porumbel îngâna-n mărire cântec de iubire din plaiul ceresc.

Scumpa Ta salvare mi-a cuprins lăuntrul – har de bun Părinte!
Printre ai Tăi iubiți, fii ai jertfei sfinte, mâna Ta m-a pus.
Trepte de iertare pentru vina-mi multă, stropite cu sânge de tălpile sfinte,
Coborau spre mine, din inima-Ți mare, prin Mielul de jertfă – Fiul Tău Isus.

Numai Tu, Părinte, poți să îmbraci în soare, cu veștminte sfinte, un fiu din pierzare.
Singur Tu, Isuse, în rănile amare aduni cu jertfire fiu din risipire.
Numai Tu, Duh Sfinte, mângâi prin Cuvinte, îmi ridici credința când viața mă doare.
Inima fierbinte simte iar fiorul fiului din Carte, reîntors acasă, în a Ta iubire.

Numai Tu, Stăpâne, cuprinzi din genune fiu pierdut ca mine;
Îl așezi în casă, prins în ruga mamei, cu credință tare.
Doar Tu, drag Isuse, mă păstrezi prin Duhul frate mic alături, căutând după Tine.
Acasă sunt și încă nu-s; mă arde dorul de nespus,
Că sus, în ceruri, în splendoare, m-așteaptă Fratele Cel Mare!

✍️ Ghiță Stoian
4.10. 2025