Ca două flori

Eram ca două flori într-o grădină,
Ca două ramuri ale unui crâng,
Necunoscând nici grijă nici suspine,
Am petrecut mulţi ani la rând.

Ne săruta cu drag de dimineaţă
Un soare dulce şi zglobiu,
Ne-mbrăţişa cu-o dragoste măreaţă
Al serii asfinţit, tăcut şi auriu.

Am alergat prin nori de fericire,
Cu-n straniu freamăt şi-un plăcut fior,
Strângând din stele strălucire.
Să luminăm cândva, în viitor.

Am cunoscut şi dragostea de mamă
Ce de-a lungul anilor, printe furtuni,
Ne-a învelit cu a blăndeţii ei năframă,
Ce-n viaţa noastră a făcut minuni.

Ea ne-a îndrumat pe-o cale adevărată,
Pe-o cale îndreptată către cer,
O cale ce nu vom putea vreodată,
S-o părăsim şi să pornim spre alt ţel.

Acum când mari am devenit,
Şi floarea vieţii înfloreşte
Pe drumuri diferite vom păşi,
Cum fiecare îşi croieşte.

Dar şi când viaţa ne va despărţi,
Noi tot ca două flori înr-o grădină,
Prin nori de fericire ne vom zbengui,
Şi tot nedespărţite vom rămâne.