Ca Cetatea...

Ca Cetatea...

Ca cetatea pe un munte
Din pietre tari construită,
Şi pe stâncă fiind clădită
Şi cu scară, şi cu punte,
Casa mea-mi este zidită.

Şi furtuni, dacă-ar veni
Bătând tare peste case
Cu putere s-o descoase,
Din loc nu mi-o va urni
De-ar izbi-o-n avalanşe.

Temelia-i stă pe stâncă,
Stânca eternă-I Hristos,
Domnul vieţii, victorios,
Şi săpărea ei e-adâncă
Pân' la cremenea de jos.

Prin răbdare şi-umilinţă
Am putut cu greu săpa,
Casa pentru-mi aranja,
Şi-am zidit cu sârguinţă
Astfel de-a nu se surpa.

Şi vânturi mari şi furtuni
De-ar lovi-o cât ar vrea,
Din loc nu o vor mişca,
N-o va azvârli-n genuni
Că Scut îmi e Dragostea.

Casa mea, tare rămâne
Şi-oi primi în ea cu drag
Pe-orice călător pribeag,
Pe oricine, ce îmi spune
Că vrea a-i trece de prag.

Flavius Laurian Duverna
27 martie 2008