Bunătatea Ta mă-ndeamnă

Bunătatea Ta mă-ndeamnă, să fiu robul Tău mereu,
Să nu mă întorc pe cale, să urc dealul chiar de-i greu,
Ea mi-aprinde mult mai tare, focul dragostei dintâi,
Ea credința-mi întărește, lângă mine c-o să fii.

Bunătatea Ta îmi crește, și dorința de a fi,
Cum ai fost și Tu odată, când urcai spre-a te jertfit,
Plin de milă... de iubire, mântuire aducând,
Celor răi dădeai iertare, și-omenirii pe pământ.

Bunătatea Ta mă duce, jos la cruce să suspin,
Ea îmi dă mereu răbdare, să aștept al Tău alin,
Ooo... Isuse e-o minune, să o văd în viața mea,
Fără ea... mi-ar fi azi drumul, o povar-atât de grea.

Bunătatea Ta mi-e hrană, ea îmi dă puteri mereu,
Limpede-i izvor de viață, ce-n pustiu îl am și eu,
Mă ridică... mă coboară, eu în ea mă odihnesc,
Ea mă face zi și noapte, doar spre Tine să privesc.

Bunătatea Ta îmi duce, gândul dincolo de zări,
De când eu am cunoscut-o, am mereu doar primăveri,
Văd sclipirea cea de soare, printre norii adunați,
Teama lor mă ocolește, când de sus sunt scuturați.

Bunătatea Ta e-un zâmbet, printre lacrimi ce îmi dai,
Bucuria mântuirii ea îmi dă, și-un colț de Rai,
Fără ea... în coborâre, mi-ar fi Doamne zborul meu,
Dar mi-e astăzi doar spre ceruri, căci ești bun scump Dumnezeu.

Bunătatea Ta e cerul pentru mine ce-i senin,
Pe pământ îmi dă lumină, să fiu doar un pelerin,
Ea îmi dă mereu nădejde, și speranța că-ntr-o zi,
Eu te voi vedea pe Tine, când aici se va sfârși.

Bunătatea Ta e totul, ce în viaț-am căutat,
Sufletul mi-e plin de pace, de când Doamne te-am aflat,
Viața-mi este-o bucurie, și atunci când este greu,
Mă-nconjoară bunătatea, care-i doar din Dumnezeu.