text Poezii crestine

Bunătatea Ta e mare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Bunătatea Ta e mare, toate Tu ne-ai dăruit,
Te-a urcat ea pe o cruce, ca să fii cel răstignit.

Trece ea de nori... de stele, plin de ea ești Dumnezeu,
Faci un soare să răsară, să te pot vedea și eu.

Bunătatea Ta-i eternă, este locul pregătit,
Este har, este iubire, e cuvântul împlinit.

Cât de minunată este, bunătatea ce o ai,
Ea deschide drumul vieții, porțile ce-s către Rai.

O-ntâlnesc în orice clipă, o-ntâlnesc la orice pas,
E cu mine-n bucurie, e cu mine în necaz.

Căci ești neschimbat Tu Doamne, bun mereu... îndurător,
Îmi arăți că bunatatea-ți, este ea un viu izvor.

Visul meu îl împlinește, mă alin-adeseori,
Bunătatea Ta-mi ridică, ochii dincolo de nori.

Ea mă udă, ea mă crește, să nu fiu un pom uscat,
Mă hrănește cu iubire, să rodesc neîncetat.

Ea mă face o lumină, pentru cei din jur să fiu,
Inima izvor de ape, să îmi fie în pustiu.

Ea mă face ca să caut, o comoară ce-ai lăsat,
Cea mai mare... mântuirea, care Tu în dar ne-ai dat.

Ea mă face sa-mi schimb viața, ea mă face să iubesc,
Calea Ta, a Ta poruncă, și cuvântul să-mplineac.

Este-o bunătate care, eu niciunde n-am găsit,
Doar în clipa ducând Doamne-n viața mea... te-am întâlnit.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>