BUNĂTATEA ŞI DREPTATEA

BUNÃTATEA ŞI DREPTATEA

Ps.101

Când lumea-ntreagã se frãmântã
cunosc douã surori ce cântã.
Nãscute din acelaşi Tatã
la Cruce rodul lor se-aratã.

Acolo, prin neprihãnire,
aceste douã, cu iubire,
unitu-şi-au cu drag efortul
sã-mi schimbe viaţa mea şi portul.

Când rãu-mi va ieşi în cale
din multe inimi reci şi goale,
şi când privirile trufaşe
mã vor ţinti ca ucigaşe,

eu voi primi cu bucurie
în ceasu-acela de urgie :
şi Bunãtatea îngereascã,
dar şi Dreptatea-mpãrãteascã.

Când duhul cel de clevetire
mã va împinge spre pieire
aceste douã siameze
ce stau pe-a rugii metereze

mã vor chema cu şoaptã linã
sã las a lumii neagrã vinã,
s-alung din mintea mea şi somnul
lipindu-mã pe veci de Domnul.

Da, sfatul lor e o comoarã
cum nu e alta-n nicio ţarã.
Creştinii buni nu pot sã fugã
de crucea lor; la jug se-njugã.

Pe-aceştia-i vreau mereu cu mine :
şi-n clipe grele şi la bine.
Surorile cereşti m-ajutã
sã rabd durerea mea acutã,

sã cânt voios în orice clipã,
sã vãd cum gânduri se-nfiripã
spre Paradisul slavei sfinte
şi spre cerescul meu Pãrinte.

Când trec pe marginea genunii
sã nu cad pradã-nşelãciunii
surorile cereşti mã-nvaţã
sã fiu atent de dimineaţã :

"Minciunile nu-s necesare
pe-a dragostei cereşti cãrare !
Tu rupe pânzele deşarte
sã semeni viaţa Lui, nu moarte !"

Când lumea toatã-n rele zace
eu sunt senin şi plin de pace,
cãci la rãscrucea vieţii mele
douã surori de printre stele,

Dreptatea nepãrtinitoare
şi Bunãtatea iertãtoare,
ieşitu-mi-au cândva în cale
cu bucurii în loc de jale.