text Poezii crestine

Bucurie, bucurie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rad Maria
Bucurie, bucurie

Bucurie ,bucurie,
Glasul Domnului ma-mbie,
Şi ma cheamă de departe,
Ca El grija are-n toate.
Si este destul de aproape,
Ziua mare să ma scape, cand Isus la uşă bate.

Fericire,fericire,
Glasul care-l ştiu să fie,
Pe cărarea vieţii mele,
Pană dincolo de stele,
Ca să mă înalţ din ele,
Să duc dorurile mele şi să scap de toate cele.

Tu mă porţi înspre Mesia,
Imi redai iar bucuria
Şi mă ţii mereu statornic,
Domnului eu sunt datornic, .
Pană pe la porţi divine,
Care vor fi langă mine,sus în slava care vine.

Dacă soarta mă desfată,
Oare sunt pe calea dreaptă?
Cand nu am o suferinţă,
N-am nici mare biruinţă.
Numai sub povara Ta,
Doar aşa e viaţa mea pană cand Isus a vrea.

Dacă mă apropiu Doamne,
Pe la tronul de-ndurare,
Rîul cristalin de viaţă,
Cu iubire mă agaţă,
In credinţă şi spre fapte
Ca să le fac pana-se poate, cum e voia Lui in toate.

El va zice ,,,slugă bună,vino să îţi dau cunună,
Să te pun la loc de cinste, langă bunul Meu Părinte,
Să mă port cu bunătate,
Pană dincolo de moarte,şi să fi aici în toate.”

AMIN

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>