Bucurie

Te iubesc, Isuse,
lartă-mi bucuria!

E atâta jale-n lume
atâta rău, atâta chin.
Atâtea hohote răsună,
atâtea fiinţe greu suspin!

Cu toţii caută să înşele.
Ce mulţi sunt cei ce mint şi fură,
iar lumea nu-i decât o cloacă
în care, adesea, strâmb se jură.

Tronează numai egoismul,
minciuna, lenea, lăcomia,
sofismul, neînduplecarea,
puterea pumnului, trufia.

Tronează cei ce poartă mască
şi-n haine scumpe se gătesc,
în timp ce suflete preţioase
în întuneric lâncezesc.

Dar, eu mânată fiind de Tine,
alerg Cuvântul să-l vestesc,
pe vânt, pe ger, pe ceaţă deasă.
Eu timpul nu-l precupeţesc.

Şi plâng cu fiecare în parte;
cu fiecare flămânzesc;
cu hoţii şi cu ucigaşii
în închisoare lâncezesc.

Mă înspăimânt cu toţi fricoşii;
cu singuratecii suspin;
nevolnică — cu toţi cei slabi —
sunt cu cei bolnavi şi eu simt chin.

Cu cei ce au un cuget negru
ce-i mustră neînduplecat,
petrec nopţi albe-n frământare,
umblând prin casă ne-ncetat,


cu făt-" palidă şi trasă,
cu cearcăne sub ochii-mi seci —
ce ard ca doi tăciuni sub pleoape —
cu mâini nesigure şi reci.

Atunci în rugăciune-aprinsă
cu multe lacrimi vin la Tine
şi din adine îţi cer iertare,
pentru ei toţi şi... pentru mine!

Căci, vai, mai văd chiar şi la mine
atâta nedesăvârşire,
deşi-s copilul Tău, Isuse,
iertat prin marea Ta jertfire.

Şi plâng, şi plâng, căci am motive
să plâng mereu, neâncetat
de milă... de recunoştinţă.
Dar printre lacrimi, necurmat,

eu simt în inima-mi sărmană
o bucurie atât de mare,
de parc-aş fi fără prihană
şi-n lume fără asemănare.

şi-această bucurie, Doamne,
îmi dă putere să trăiesc,
să birui răul şi păcatul
şi printre lacrimi, să zâmbesc.

Căci izvoreşte de acolo
că Te iubesc adanc, nespus.
Deci, iartă-mi, Doamne, bucuria,
pentrucă... Te iubesc, Isus!