Bogatul si Lazăr

Pe-un drum ce duce-n veșnicie,
Se-ntind palate strălucind,
Dar lângă porți, în sărăcie,
Un om flămând stă suferind.

Trăia un om cu haină scumpă,
Petreceri, aur, vin avea,
Iar lângă poarta lui cea lungă,
Lazăr, zdrobit, de foame sta.

Câinii veneau cu milă-adâncă
Să-i lingă rănile arzând,
Dar mâna bogatului încă
Nu i-a întins nimic nicicând.

Trecut-au zile și viața-i frântă,
Lazăr la cer a fost suit,
Iar Avraam l-a prins de mână
Și-n sânul lui l-a odihnit.

Dar cel bogat, în foc, suspină,
Cu limba arsă, chinuit,
Strigând spre cer, plin de rușine:
„O picătură! Sunt mistuit!”

Avraam i-a zis cu glas de pace:
„Ți-ai avut binele pe pământ,
Iar Lazăr, răni și zile seci,
Dar azi e-n cer, la locul sfânt.”

O, om ce umbli azi pe cale,
Nu fi bogat doar pentru tine,
Ci împarte pâinea ta cu jale,
Să ai comoară-n veșnicie!

Amin