text Poezii crestine

Bogatul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dionisie Giuchici
BOGATUL

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Acel ce-şi construieşte
Un mai bogat hambar,
Când ţarina-i rodeşte
Belşuguri pe hotar,

El face planuri multe
Să fie fericit,
Să bea şi să mănânce,
Să doarmă liniştit.

Dar el nu ştie ceasul
Sărmanul om bogat,
Când îi va zice glasul:
"Destul, s-a terminat!"

Şi grâul şi hambarul,
Şi banii ce-i doseşti,
Îi vei lăsa la alţii
Şi n-o să-i mai găseşti.

Oricine se trudeşte
S-adune bogăţii,
Şi nu se pocăieşte,
Zadarnic va trudi.

Tu nu depinzi de tine
Să faci ce tu voieşţi,
Căci vei pleca din lume
Când nici nu te gândeşti.

Şi ce vei face oare
De pleci cu pumnii goi?
Nimic din bogăţie
Nu vom lua cu noi.

Comoara ta rămâne
Când tu vei fi chemat,
Căci numai pentru tine
Mereu ai adunat.

Să nu mai facem planuri
Să ne îmbogăţim,
Căci bogăţia, piere
Cum nici nu ne gândim.

Mai bine pune frate
În cer, comoara ta.
Acolo unde hoţii
Nicicând nu vor intra.

Mai bine haide frate
Să ne îmbogăţim
În milă, bunătate,
Ca Domnul să trăim

Adună pietre scumpe
Şi aur, şi arginţi,
Comoara mântuirii,
Comoara celor sfinţi.

Neprihănire, pace,
Credinţa-n Dumnezeu,
Înseamnă bogăţie
Şi slavă, dragul meu.

Isus Mântuitorul
La fraţi le-a arătat
Cum i-a rodit ogorul
La omul cel bogat,

Care şi-a zis în sine:
"Eu voi fi fericit;"
Dar chiar în noaptea aceea
Sărmanul a murit.

Şi ce folos de toate,
De tot ce-ai adunat,
Când pleci de-aici din lume
Fără să fii salvat.

Cu pumnii goi spre ceruri
Să pleci de-aici, e vai,
Zgârciţii niciodată
Nu vor ajunge-n rai.

O Doamne, vrem în Tine
Să ne îmbogăţim!
Căci este mult mai bine
Cu drag să Te slujim.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>