text Poezii crestine

BOBUL DE MUŞTAR

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
BOBUL DE MUŞTAR

"Dacã veţi avea credinţă
cât un mic bob de muştar
orice lucru veţi obţine
de la Dumnezeu, prin har !"

Chiar de-ţi stã un munte-n faţă
şi nici soarele nu-l vezi
nu descuraja, creştine :
numa-n Domnul sã te-ncrezi.

El, Isus, ne spune nouã :
"De credeţi Cuvântul Meu
veţi muta şi-un munte-n mare,
cãci e mare Dumnezeu !"

Dacã muntele-i de gheaţă
soarele îl va topi
şi-astfel apa rezultatã
cãtre mare va porni.

Dacã muntele e-o boalã
care leac nu şi-a gãsit
Domnul poate, prin credinţă,
sã dea leacul potrivit.

Un cuvânt pe care Domnul
îl rosteşte e de-ajuns.
Şi-atunci duhul bolii crude
va fi chiar pe loc strãpuns.

Dacã muntele-i vrãjmaşul
cu un duh rãu şi ursuz,
Domnul e şi azi acelaşi
cum a fost cândva la Luz,

sau Mahanaim când Iacov
se temea de frate-sãu.
Ca şi-atunci, când El Se-aratã,
schimbã-n bine orice rãu.

Dacã muntele e-o lipsã
de mâncare sau de bani
nu uita cã Cel ce are
timp sã-i schimbe pe duşmani

îţi va da şi ţie totul
de-o sã cauţi mai întâi
sfânta Lui Împãrãţie
prin iubirea cea dintâi.

Dacã muntele e-o stare
sau o conjuncturã rea
Cel ce-a potolit furtuna
poate-a te elibera.

El în larguri te va scoate
înspre ţintã sã te-ndrepţi
cãci aşa Se poartã Domnul
cu cei credincioşi şi drepţi.

Dacã muntele e-o rudã
ce n-ascultã de Isus
prin credinţa ta cea fermã
sã priveşti spre ceruri sus

cum Avraam în vechime
cãtre Domnul Savaot
mijlocea în rugãciune
pentru-o rudã, pentru Lot.

Tot aşa plin de credinţă
sã te-ndrepţi şi tu mereu
pentru alţii cãtre ceruri
sã te-asculte Dumnezeu.

Nu credinţa-i importantã,
cum şi-ar spune astãzi mulţi,
ci Cuvântul lui Mesia
ce te cheamã sã-L asculţi

şi sã-l împlineşti cu fapta
devotat prin rugãciuni
ca prin tine Domnul slavei
sã lucreze cu minuni.

Sã dea munţii la o parte,
munţi de iad şi de blestem,
sã-L primim azi toţi pe Fiul
întrupat în Betleem.



Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>