Boală devastatoare

BOALĂ DEVASTATOARE

Păcatul e boală devastatoare
Produce în om necaz, leziuni
Ucide idealuri, clarviziuni
Şi face năpastă din sărbătoare.

Pătrunde încet, parcă timid
Dar nu trece mult şi lansează
În fiinţa ce nu mai veghează
Atacul lui murdar şi perfid.

Creează, zilnic, tragedii, complicaţii
Merge peste tot: la oraş, la sat
Ştim cum pe Iuda l-a înhăţat,
Cunoaştem şi nefastele implicaţii.

Lui Dima i-a arătat ce oferă Terra:
Senzaţii, himere, distracţii, argint
Şi alte nimicuri ce sunt pe pământ
Poluând atât de mult atmosfera.

Păcatul nu se îmbracă în zdrenţe
Ci-n straie curate ce strălucesc
Se duce la cei ce stau sau muncesc
Să îi atragă în ale lumii cadenţe.

Cum cancerul roade făptura umană,
La fel, păcatul e necruţător
Produce jale; e compromiţător
Lasă în urma lui o adâncă rană.

Urmările lui, pretutindeni, se văd
In familii, societate, guverne
Sunt consecinţe grave, eterne:
Depravare, beţie, divorţ, prăpăd.

A fost necesară o jertfă supremă
Să-l şteargă din sufletul devastat
Atât de mult pe Creator l-a costat
Să ne asigure în Cer diademă.

Îl învingem doar când Hristos
E lăsat să-şi desfăşoare lucrarea
El ne ghidează, ne luminează cărarea
Spre-acel tărâm cu peisaj maiestos.

9 Iulie, 2009