Boală astrală

Eu stelele le număr și socot
Nu prea crezând că-am să le dau de capăt
Căci pe hârtie să le pun nu pot
Și-n cuget n-au căderea să-mi încapă.

Încerc să le ascund în slove reci
Ori în întortocheate comparații,
În cochilii sucite de culbeci
Să le îngrop frumoase constelații.

Dorind să-mi fie toate într-un vers
În rime și în ritmuri să-mi ajungă
Cu gândurile-ntregul Univers
Mi-l văd îngheboșindu-se în pungă.

Eu sunt judecător fiindcă-i scris,
Sunt domnitor c-așa se predicase
Și nu știu încă cineva ce-a zis
De pe amvoane țupăind prin case.

Iar astre stau și râd de-al meu abac
Ce-l scutur și în stânga și în dreapta
Când eu nu pot cu-nfrângeri să mă-mpac
Căci prea mi-i dragă stima și cu soarta.

Le scot încrâncenat din galaxii
Să le împrăștii sigur prin morminte,
Ci ca nisipu-mi fug silabe vii
Prin degete nemaiformând cuvinte.

Tortura-aceasta-așa m-a obosit,
Prin nebuloase-mi rătăci dorința:
Ce caut oare-un cosmos calicit
Că cineva mi-a schilodit Credința?

Îmi aruncai cununa de pe cap
Și stelele-mi de boltă ce sunt prinse
Redevenind din nou Albul Harap,
Iar spânul ars a fost de râvne-aprinse.

Atât de liber devenii pe loc
Că nu simțeam pământul sub picioare,
Ca armăsarul ce înghite foc
O rugă mă-nălță peste-nnoptare.

Pierdui până și urma de hotar
Și-n palma mea văzui un bob de rouă
În care-un cer de stele din florar
Vesteau Viața veșnică și nouă.