text Poezii crestine

Blând și smerit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Onuța Bîrlădeanu
Scapă-mă, Doamne, de orice dorință de a fi lăudat.
Izbăvește-mă de orice urmă a dorinței de a fi onorat.
Nu mă lăsa pradă dorinței de a fi preferat,
Nici gândului că ar trebui să fiu consultat,
că sunt important,
Nici celui ce-ar vrea să fiu aprobat.

Nu-mi lăsa inima să se amăgească
Că am nevoie ca alinul să-mi crească
Și confortul în viața mea să sporească.
Teama că aș putea fi umilit să nu mă stăpânească...
Renunț la frica de fi criticat,
Și la cea care-mi spune că sunt uitat.
Doamne Isuse, teama de a fi trecut cu vederea
Să nu își facă în sufletul meu vrerea.

Teama de a fi singur să nu mă cuprindă,
Nici cea de a fi rănit inima să nu mi-o învingă.
În bunătatea Ta, dă-mi curajul înaintării,
Visul meu cu Tine să nu-l dau nicicând uitării.

Suferința să nu-mi fie prilej de temere,
Ci mai multă iubire de Tine în mine să semene.
De doruri deșarte inima să nu-mi fie cuprinsă,
Ci, prin toate, să-mi fie mereu de cer prinsă.

Doamne, așa ajută-mă, azi și în fiece zi,
Vocea Ta în mine însumi s-o pot auzi.
Pentru a-i iubi pe alții mai mult decât pe mine:
În toate să mă asemăn tot mai mult cu Tine.

Isuse, dă-mi harul acesta: totdeauna de a reuși
Pe toți mai mult decât pe mine să-i pot iubi.
Pentru ca ceilalți să fie aleși și eu deoparte dat,
Toți să fie lăudați și eu să trec neobservat.

Așa îmi doresc, Domnul meu.
Pentru a fi și a mă știu copilul Tău,
Sădește sămânța smereniei în inima mea,
Tu, Cel blând și smerit, fă-mi inima ca a Ta.

(blând și smerit)
Inspirată din rugăciunea Cardinalului Rafael
Cardinal Merry Del Val, 1865–1930

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>