Biserici vii

1 Samuel 7:1-16
Psalmul 132:1-5

În faptul serii, David, împăratul
La ceasul jertfei cugeta stingher;
Şi-n sufletu-i trudit de frământare
Vibra tepid un zăngănit de fier.

Căci deunăzi armatele duşmane,
Puzderie de filisteni în zale,
Trufaşi, fierbând de-o ură ne-mpăcată
Înaintaseră la Refaim, în vale

Pe-a Domnului aleasă moştenire
S-o rupă şi în jug de plumb s-o puie.
Ei nu ştiau că Domnul pentru-ai Săi
Era un turn ne-nvins şi-o cetăţuie.

Iar David, dependent de Dumnezeul
Ce l-a condus în lupte ca pe-un leu
Şi-n car de foc prin valea umbrei morţii
L-a însoţit şi ocrotit mereu,

Era acum, la cumpăna-nserării
Scăldat şi uns de blândul asfinţit.
Şi dus de creasta valului de gânduri
Privea Ierusalimul Său iubit.

Veneau atâtea amintiri în stoluri
Şi-l copleşeau atâtea întrebări;
Prin încercări, în lupte şi necazuri
Gustase haru-atâtor îndurări...

Era odihnă, pace, 'ndestulare
Şi-mpărăţia, în sfârşit, unită;
Căci Dumnezeu a tot Izbăvitorul
Fusese Steag în mâna sa slăbită.

Şi-acum privind în jur, către pridvoare,
Vedea palatul său spre cer boltit
Cu-atâta măiestrie şi migală
Din lemn de cedru falnic construit...

Atunci un gând zburat din cuib de vise,
Un glas, o şoaptă-n suflet s-a oprit:
Eu locuiesc în casă ca un rege
Iar Dumnezeu în cort pipernicit!

Cutremurat, la raza introspectă
Ce lumină a duhului genune,
Cu faţa la pământ, cu ochii jar,
Psalmistul se plecă în rugăciune:

"Mă hotărăsc în faţa Ta, Stăpâne,
Să nu păşesc al locuinţei prag
Să nu-mi hodin truditul trup la noapte
Pe patul meu cu-nmiresmări de frag,

Să nu mă-ating de-al dimineţii fagur,
Să nu tânjesc la vinul de pe masă,
Să nu mă-nfrupt din pâinea rumenită
Până ce nu-Ţi voi pregăti o Casă.

Un rob nu-i drept să locuiască-n lux
Iar Împăratul cerului în cort!
De nu-Ţi voi ridica un templu sfânt
Nu-s vrednic sceptrul sacru să-l mai port!

"O, David! Braţ viteaz, năprasnic,
Ce faci vrăjmaşi să tremure-n viscer
Eu nu doresc o casă-mpodobită
Ci-un duh smerit şi-o inimă în cer...

Dar Eu, acum, îţi voi clădi o casă
Cu temelii zidite-n veşnicii,
Şi-un Fiu pe tron din tine-o să se nască
Cum n-a mai fost şi nici nu va mai fi!

Acest Vlăstar, mirabilă Lumină
Va prăvăli domniile în scrum;
Şi din Ierusalim, Sionul tare,
O nouă Cale va croi, şi-un drum.

Pe ea vor merge orbii şi ologii
Flămânzii, surzii îşi vor da bineţe
Pustia seacă, arsă, fără viaţă
Va înflori cu mii şi mii de feţe,

Va curge pacea-n râuri nesfârşite
Dreptatea va fi salbă pe răzoare,
Iar în Sion va fi neprihănirea,
Şi-n el va fi nestinsă sărbătoare!

O, David, fiindcă te-ai smerit,
Candoarea ta ai pus-o să Mă-mbie,
Acuma Eu o casă-ţi voi zidi
Cu-Odrasla lui Işai la temelie..."

***

O, fraţi creştini, voi sfinţi din vremea mea,
Noi, posesori ai tainelor curate!
Pentru Isus, pentru cerescul Domn,
Avem noi oare inimi descuiate?

Cei ce-am gustat din laptele de sus
Mereu crescând spre zilele rodirii,
Am dat noi oare totul lui Isus,
Ne-am dat în totul îndumnezeirii?

El nu vrea catedrale pământeşti,
În sânul lor adesea e stingher!
Ci vrea Isus ca noi să-I dăruim
Un duh zdrobit şi-o inimă în cer.

De nu ne-am dat Iubirii pe deplin,
De ne lipseşte mir de bucurie,
Dacă Isus din noi e într-un cort
Vom moşteni un cort în veşnicie!

Mai este timp din glodurile firii
Să ne desprindem, să scăpăm de vină
Şi să-L lăsăm pe Domnul Harului
Să ne îmbrace-n mantii de lumină.

Cu David şi cu sfinţii dimpreună
Prin timp - adevărate mărturii -
Să-I dăm lui Isus inimile noastre:
Corole vii, altare vii, Biserici vii.

Iunie 18/2006