Biserica lui Cristos

Punând în balanţă, e palid trecutul
Comparat c-un prezent devenit tot mai rău.
Cu patimă omul dă morţii sărutul
Atunci când plăteşte-n minciună tributul,
Luând chipul veacului şi-al domnului său.

În clocot se-nalţă talazuri de ură,
Căci dragostea moare în veacul robit,
Văpaia din pofte transformă în zgură
Pe cei ce-s atinşi de cumplita-i arsură,
Iar dorul de zbor spre înalt s-a topit.

Prezentu-i morbid, viitorul va face
Ca omul să pară de-a dreptul hidos,
Şi totuşi în lumea aceasta rapace
E-un colţ luminos, e o oază de pace,
Biserica vie născută-n Cristos.

Izvor de viaţă-ntr-o lume bolnavă
Având ca stindard Adevărul, mereu,
Biserica-nvinge a lumii otravă
Fiindcă aici, printre imnuri de slavă,
Se află prezent, ne-ncetat, Dumnezeu.

Cetate pe munte, aflată-n lumină,
Prin negura nopţii Biserica-i far,
Un loc plin de har unde sfinţii se-nchină
Şi unde găsim scăldătoarea divină
Avându-şi izvorul de viaţă-n Calvar.

Isus e Păstorul Bisericii turmă,
Bisericii trup îi e Cap luminat,
Iar pentru mireasa ce-n vremea din urmă
Aşteaptă gătită în straie de nuntă
E Mire divin, Mire mult aşteptat.

Să fim deci oiţe urmându-şi Păstorul,
Să fim mădulare în trupul divin,
Să fim noi mireasa ce arde de dorul
Să-L vadă pe Mire, spre El să-şi ia zborul,
La nunta din slava eternă, amin.

Vulcan, 7oct. 2007