Biruind furtuna

Biruind furtuna

Unde să mă duc?
Unde să merg când apele se-nvolbură?
Vuiesc în alergarea lor
Și lovesc cu furie în malurile
Care abia se țin, după atâtea ploi... .

Cine poate înțelege zbuciumul
Din sufletul meu, din inima mea de mamă?... Atâtea gânduri năvălesc în mintea mea...
Atâtea griji se grăbesc să surpe zidul țesut cu-atâta grijă...
Și simt că stâlpii sufletului se cutremură...

Strig după ajutor, dar strig în tăcere...
Parcă nimeni nu vede greutatea ce-apasă...
Și apasă tot mai mult. Și-mi frânge umerii.
Imi tremură picioarele și nu mai pot înainta,
Iar furtuna pare că se întețește cu fiecare zi.

Un val cheamă alt val, un nor cheamă alt nor.
Un taifun încearcă să-și croiască cale, spre altar.
Iar eu stau si aștept... aștept o mână-ntinsă...
Oare Isus doarme în corabia mea?
Oare a obosit EL să tot astepte credința mea?

Unde să mă duc?
Unde să merg când apele se-nvolbură?
Vuiesc în nebunia lor năpraznică
Și lovesc cu furie corabia vieții,
Încercând să înece speranța țărmului făgăduit.

"-FĂRĂ GURĂ!" "TACI!", se aude peste ape.
Și de-odată, liniștea cuprinde totul!
Și soarele îmbrățișează tot cuprinsul apelor!
Iar apele se odihnesc, legănându-se blând,
Căci Isus e la cârmă.
Și, cine i se poate-împotrivi?

Dar, ... unde-s valurile înspumate?
Unde este mugetul mării aprinse?
Unde este tunetul ce-aleargă după fulger?
Unde este furia furtunii, care încerca
Să spulbere în deznădejdi credința vie?

Și cum, de-odată, liniștea s-a așternut stăpână,
De parcă niciodată nu fusese freamăt?
Iar soarele e-așa strălucitor,
De parcă-ntunecimea taifunului
A fost doar un coșmar rătăcitor...

Ce simplu pare-acum. Ce disperare mare fu...
Isus era acolo, în barca vieții mele.
N-a spus nimic, nu s-a luptat cu marea.
M-a lăsat să cred că pot lupta cu valuri,
Că pot să-mi țin neclătinată barca.

N-a spus nimic... EL-CUVÂNTUL VIEȚII,
Dar nu a spus nimic. Deznădejdea mea
Urla mai tare decât mugetul mării.
Teama de eșec năvălise în corabie,
Iar EL, ... nu a spus nimic.

De ce n-am alergat la EL
'Nainte să las poverile să mă-ncovoaie?
De ce nu m-am prăbușit
La pieptul Lui, să-i spun Lui durerea mea,
'Nainte ca disperarea să mă înece?

El... nu a spus nimic, nu era vremea...
Eu trebuia să mă opresc din lupta-n vânt,
Să privesc Soarele care se odihnea in barcă
Și să-i cedez locul de la cârma vieții mele,
Ca EL să aducă lumina și pacea...

A cuvântat! Și a luat ființă!
CUVÂNTUL Lui e viață, biruință!

Voi alerga la EL și-L voi chema
'Nainte ca furtuna să mă inunde.
Ii dau Lui cârma, ca eu să mă odihnesc.
Prin indurarea Lui, am biruit furtuna.

scrisă 31 Oct 2019, la 12:40 AM
Corina PAIS