Binefacere

Binefacere

Dac-aş călători pe-o cale
Şi-aş întâlni, un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, doritor...
Ce ar cere cu glas moale
Să-i dau ceva... ca ajutor.

Să-mi pleci inima la Tine,
Isuse, scumpul meu iubit,
Ce din dragoste-ai venit,
Cel ce-ai făcut atâta bine
La noi aici, când ai trăit!

Poate că el e-un cerşetor
Pe care lipsa îl cuprinde
Şi zilnic mâna îşi întinde,
Prin glasu-i umil, rugător
Şi milă de la toţi pretinde.

Poate că are, o suferinţă,
Un beteşug în trupul său
Şi nu poate trece de hău,
Şi-l ţine prins în neputinţă
Şi-n stăpânirea, celui rău.

Să-mi laşi inima spre dare
De am ceva prin buzunar
Să nu cred că-i fapt bizar,
Şi să nu-l iau la cercetare
Dacă merită... al meu dar!

Şi să nu-i fiu eu judecător
În starea-i cea nenorocită
Şi luată-n răs, dispreţuită,
Ci să-i dau grabnic ajutor,
Să-i bucur inima zdrobită!

Prin fapta ce inspiră milă
Să simtă-o dulce bucurie
Într-un climat de armonie,
Să-şi uite de necaz şi silă,
De soarta-i tristă şi pustie.

Să-şi uite jalnica poveste
A suferinţei când l-apasă
Prin mila celui ce nu-l lasă,
Că victimă-a durerii este,
Şi strada-i e casă şi masă.

El din zori şi până-n seară
Lipsit de hrană, mângâiere
Cu mâinile-ntinse tot cere,
Arătând, greaua-i povară
Din ne-nţeleasa lui durere.

Ajuta-mă, ca să-i pot face
Cu darul meu o consolare
Ca-n starea-i de dezolare
Să-şi ducă-n linişte şi pace
Povara cruntă, apăsătoare.

Flavius Laurian Duverna
27 noiembrie 2007