Binecuvântat e omul temător de Dumnezeu

Binecuvântat e omul, temător de Dumnezeu,
Care viața-i dăruiește, și împlinitor mereu,
Ce din zori și până-n seară, îi slujește lui Isus,
Cel ce-si duce în tăcere, crucea ce-și are de dus.

Cel ce inima-și deschide, va fi binecuvântat,
Căci Isus iubește inimi, pentru El mereu ce bat,
Le va umple doar cu pace, le va da puteri mereu,
Căci vor fi inimi pe brațul, cel străpuns... de Dumnezeu.

Binecuvântată-i gura, care cântă-n nopți târzii,
Și ființa ce iubește ca în dragostea dintâi,
Binecuvântată-i mâna, ridicată către cer,
Rugăciunea lor deschide, porțile ce sunt de fier.

Binecuvântați sunt ochii, ce o clipă nu clipesc,
Și genunchii ce vre-o dată-n rugăciuni nu obosesc,
Netezită este calea, celor ce nu-și vor opri,
Pasul azi în vremi din urmă, ci mereu doar vor păși.

Binecuvântat e omul, ce-i mereu încrezător,
Pentru el nicicând nu seacă, cel din ceruri viu izvor,
Va simți pe cale harul, cel ce strigă ne-ncetat,
În aceste vremi din ceruri, pentru el este lăsat.

Binecuvântată este, astazi orișice ființă,
Care crede că la Domnul, totul este cu putință,
Va fi ridicat din vale, cel ce-i rob lui Dumnezeu,
Ce se leapădă de sine, de păcat... . de tot ce-i rău.

Vor primi întotdeauna, binecuvântări de sus,
Cei ce calcă azi pe urma, cea lăsată de Isus,
Să-l urmăm până la capăt, să fim binecuvântați,
Și la marea judecată, cunoscuți și înălțați.

De dorim s-avem noi parte, doar de binecuvântări,
Să rămânem pe-o cărare, nu pe multele cărări,
Să-mplinim în viață voia, celui veșnic viu și sfânt,
Doar așa-i binecuvântă, pe-ai Sai fii de pe pământ.