Binecuvântat e omul...

Binecuvântat e omul...

Binecuvântat e omul, ce se încrede în Dumnezeu,
El se-aseamănă cu pomul, care aduce rod mereu,
Are rădăcini în râuri, frunza lui rămâne verde,
De căldura arzătoare, niciodată nu se teme,

El își vede împlinită, o dorință arzătoare,
Nu se clatină pe drum, ci rămâne în picioare,
Nu se bucură de rău, și se îndură de sărac,
Căci el crede pe deplin: E Isus împrumutat,

Blestemat e omul care, se încrede în muritor,
El trăiește în locuri arse, fără de locuitori
Și nu vede fericirea, este trist și părăsit,
N-are bucurie în suflet, e sărac, nenorocit,

Pe cărări deșarte umblă, rătăcind fără lumină,
Pace nu are în suflet, noaptea nu are odihnă,
Se frământă toată viața, despărțit de Dumnezeu,
Fiindcă binecuvântarea, o găsești în brațul Său,

Numai cei ce se întorc, și nu mai păcătuiesc,
Pe Isus ca Salvator, în viață Îl primesc,
Căci a Lui este puterea de iertare pe pământ,
Ne-a lăsat ca mărturie, viu, Cuvântul Său cel sfânt.


Amin