Binecuvântare

Binecuvântare



Cel ce-am făcut păcat,
De Dumnezeu, iertat,
Domnul m-a ridicat,
M-a Binecuvântat.
Fiindc-al Vieții, Domn,
Atât de încercat
M-a învrednicit, atât,
De-n vis s-a arătat.

Până acum, vorbea,
Tatăl, cu blându-i glas,
Și, El îmi arăta,
Căt, timp, mi-a mai rămas
Și ce-mi vorbea în vis,
Îmi arăta și scris,
De trei ori, El, mi-a spus
Că mă va lua Isus,
Domnul, mă va lua
Cu El în lumea Sa.
Unde mă aștepta
Venind în slava Sa.

Eu, l-am văzut, azi noapte
Înveșmântat aparte,
Și, Îl priveam, de-aproape
Pe Cel, fără de moarte.
Purta o haină lungă,
Neagră, de Mare Preot,
Lungă, pân la călcâie,
ACEL, ce morții-nvie,
Maiestuos, zvelt, inalt
Eu, Îl priveam din dreapta,
Pe Cel mărit de tot
Fiu al Lui Savaot.

Pe-un sobru, fond,
Destul de-ntunecos,
Vedeam pe, Domnul, slavei
Pe Domnul meu Hristos,
El, nu purta podoabe,
Coroană, și nici brâu
Simplu-mbrăcat,
Nu-n alb imaculat.
Deci, nu în haine albe,
Modest, nu fastuos,

Ca, omul cel de jos,
Mare Preot Hristos,
Stătea într-o tăcere,
Parcă, la judecată
Distins, în toate cele
Ca și-n statura naltă,
Și o ținută dreaptă.
Atât, de detașată.
I-am întins, o hărtie,
Care-i imaculată,

Pe jumătatea dreaptă,
În stânga-i, poezie,
Domnului dedicată.
În față, pe-un pian,
Se odihnea, hârtia,
Cea, mie, importantă
Că-n ea e poezia.
Eu, Îi eram în urmă,
Si doar, doi pași, în dreapta


Domnu-a făcut un, pas,
Înspre pianul negru,
Negru strălucitor,
Mototoli hârtia.
Ce-i eram, autor,
Dar, nu o aruncase,
Al, Tatălui, Fiu Uns
De parcă, mă mustra,
Că, asta, nu-i deajuns.

Toată silința mea
Și toată alergarea,
Părând, a fi-n zadar,
Ori că, nu îmi dă iertarea
Ori îmi va lua din har? ? !

De ce, în întuneric,
Domnul, mi se-arăta
Domnul Prea-puternic,
Și nu în Slava Sa! ? ...
Probabil, să îmi spună,
Că în această zi,
Voi fi, cu El, la cină
Nu cumva să-ntărzii! ! ...
Că, sigur, va veni
Asta-ntr-o bună zi.
Și că, nu e de-ajuns,
Numai, a-l pomeni,
Sau, numai a-l vesti
Ci-n toate-ai mulțumi,
Și tare-Al proslăvi.

Scena 2.
Din, mare întuneric,
Privirii, fiind ascuns,
Cu-n, glas, foarte puternic
Ne poruncea Cel Uns:
”-Lăudați pe Domnul
(Nicicum nu vă sfiiți)
În tot modul,
Pe care voi îl știți! ! ! ... ”
Astfel cununa Vieții
Doar puteți s-o primiți.
Adaug de la mine,
Și, nu știu dacă-i bine,
Te laudă, pe Tine,
Cei cărora-Ai fost pâine,
Și au gustat din sânge
Ei moartea vor învinge. ! ! ! ...

Scena 3.

De-odat, s-a arătat,
Aflată, parcă-n aer,
O crenguț-având,
În vârful ei, mulți muguri, vegetând.
Pe această rămurea,
Un foarfec se-arăta,
Prins pe mijlocul ei
Parcă spre-a o tăia,
Si s-a rostit sever,



Această, poruncă,
Venită de la Cel,
Ce-n luptă se aruncă:
”-Nimeni niciodată
Crenguța-nmugurită,
Să nu fie tăiată! ! ...
Ceea ce cred, e faptul,
Că, porunca dată,
Morții, oricărei ființe,
Îi este adresată.

Asta, fiindcă viața,
Aduce multă viață,
Și porunca dată,
E foarte importantă! ! ...
Doamne, vrei să să ne-arăți,
Că de iei viața,
De fapt iei multe vieți..
Maria Despescu
4/5 APRILIE 2022