Betleemul atat de luminat din mine

Afară se-nnoptează,
frigul pătrunde până în inima mea...
Mi-aduc aminte de naşterea Mesiei
ce s-a făcut într-o noapte ca aceasta.
Mi-e atât de greu să mă bucur acum de Tine,
Doamne...
Şi totuşi ştiu că TU EŞTI
şi că te naşti neîncetat în Betleemul sfânt
din inima omului de bunăvoinţă,
precum te naşti neîncetat din Tatăl sfânt ...
Fă să simt şi eu că sunt...
şi că, prin Tine, parte sunt din Legământ,
din viaţă şi din cânt...
Ajută-mă
s-ajung la Betleemul atât de luminat din mine
unde odinioară Te-am găsit:
mic Prunc zâmbind spre lume.

Acum când numai amintirea Luminii Tale
mi-a rămas,
Din bezna mea o rugă către Cer îndrept...
Spre Tine, Dumnezeule Preadrept,
Spre Iosif şi a lui soţie,
spre tine, preablândă fecioară Marie!
Vreau să ajung cu voi la Betleem...
Ca-n noaptea mea, Lumina să se nască iar,
ajutaţi-mă să înfrunt ger, ploi,
întuneric, respingeri,
frig şi ninsori!
Ca noaptea mea să se tranforme
în cea mai sfântă dintre nopţi
şi să devină pântec care naşte viaţă
şi nu mormânt ce–aduce alte morţi,
ajutaţi-mă
s-ajung la Betleemul atât de luminat din mine
unde odinioară L-am găsit:
mic Prunc zâmbind spre lume.



Aş vrea să-i fiu eu iesle
micului Rege ce coboară de sus.
Dumnezeiescului Prunc Isus
aş vrea să-i fiu eu scutece...
Să-ncălzesc cu suflarea inimii mele
Grota rece de piatră
în care El voit-a iarăşi să se nască.
Aş vrea să Îl iubesc cu toată inima,
cu toată iubirea mea
Cum L-a iubit a lui mamă, Maria.
Aş vrea să îi vestesc venirea
cum au făcut-o îngerii:
Cântând bucuria divinului Tată din Cer.
Aş vrea să duc tuturor vestea cea bună
şi-veci de veci să Îl ador
să nu mă mai opresc din cânt,
de-aici,
de-acum,
de pe pământ.

Aş vrea steluţo, să te rog,
Să nu mă părăseşti nicicând...
Revino pe cerul meu întunecat!
Condu-mă tu la Betleemul atât de luminat din mine
Unde odinioară L-am găsit:
mic Prunc zâmbind spre lume.
Vreau să ajung şi eu acolo
În minunata seară de Crăciun
Şi vreau să mă închin cu magii
Să-i dau Lui tot ce am, că-i rău sau bun:
AUR , SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE.
AUR, adică tot rodul bun
ce din sămânţa răsădită-n mine a crescut.
SMIRNĂ, adică tot ce-i mai amar şi rău în mine,
Tot ce mă doare şi n-are alinare.
TĂMÂIE, adică inima şi sufletul meu
care, pe aripile rugăciunii, se-nalţă neîncetat
spre ceruri, către Dumnezeu.

Aş vrea să fiu şi eu o mică stea,
s-aduc la ieslea ta , Isuse,
mulţime de-nţelepţi şi magi...
Aş vrea ca auzind al îngerilor cor
să-L preamăresc pe Dumnezeu asemenea ciobanilor
şi să pornesc cu mult curaj
în cel mai sfânt pelerinaj.
Aş vrea să fiu umil păstor,
Să am şi eu credinţa lor,
La ieslea Ta să mă închin
Zicându-ţi: Ia-mă, sunt a Ta,
tot ce-i al meu, e-al Tău!
O, aş vrea s-ajung şi eu la Betleem,
la ieslea Ta!

Aş vrea să pot iubi Iubirea Ta
şi să ador mărirea Ta de Dumnezeu
ascunsă sub chipul zâmbitor al unui prunc,
aşa cum au făcut-o ei, umili păstori...
Şi-aş vrea nicicând să nu mai plec din Betleem,
decât spre a vesti sosirea Ta şi spre-a Te lăuda.
O, Doamne,
cât aş vrea, s-ajung la Betleem, la ieslea Ta!
Dă-mi harul tău şi voi putea
şi bezna grea voi înfrunta
şi necredinţa o voi alunga
iar teama şi–ndoiala se vor spulbera
şi totul pentru Tine voi lăsa...
numai ajută-mă s-ajung la Betleem, la ieslea Ta!


Vino, Isuse,
precum odinioară, apasă talpa piciorului Tău lin
în inima-mi firavă...
să mă-nfior,
să-Ţi simt privirea străpungându-mă,
iubirea-Ţi transformându-mă,
în pace-nvăluindu-mă...
Vino, întinde-mi mâna Ta,
Ajută-mă
s-ajung la Betleemul atât de luminat din mine
unde odinioară te-am găsit, mic Prunc zâmbind spre lume.