Bătrânul

Bătrânul

Pe-o băncuță, lângă poartă,
Ce-i sub umbra unui nuc,
Stă un bătrânel pe gânduri,
Că e singur ca un cuc.
Își rotea privirea slabă,
Când la deal, și când la vale,
Sprijinit în cârja-i roasă,
Începu un cânt de jale.

Nu cânta vre-o doină aleasă.
Nici pasaje din Matei.
Repeta mereu refrenul,
,, Unde-mi sunt copiii mei ?
Unde-i cel bălai, ce timpul,
L-a răpit, l-a dus departe,
Că de ani îl știu din rânduri,
Când trimite câte-o carte?

Unde-mi este fetișoara,
Cu codițe împletite,
Ce sunt smulse ca din soare,
Ondulate, și-aurite ?"
Și oftă pentru o clipă,
Cel bătrân, ca să-și revină.
Iar cu lacrima prin gene,
Trist, sub nuc, din nou suspină:

,, Dar mezinul, unde-mi este ?
De nu vine, și nu cată,
Pe acel ce-i stors de vreme,
Să îmi spună: "Dragă tată !"
Ce meleaguri-ndepărtate,
Țin morțiș azi puișorii,
Ce-au zburat demult, odată,
Într-o toamnă, cu cocorii.

Spune Doamne, ce-am făcut,
De mă faci să trag Calvarul,
În căpăstru, bătrânețea,
Zi de zi, precum și calul?
Spune-mi, unde am greșit
De-am rămas doar eu, și-o bancă?
Eu îmi plâng azi, copilașii,
Ea, că-i veche, ca o barcă.

O, de aș putea în brațe,
Ca să strâng puteri de-o noapte…
Aș zidi un pod pe mare,
Să-mi aduc copiii aproape.
Ulița, ce-i prăfuită,
Mai bătrână decât mine,
Aș preface-o-n doruri scurte,
În cărări de verzi coline.

Dar mă uit iar, peste garduri,
În ograda cu trifoi.
Parcă văd cum copilașii,
Se jucau prin el vioi.
Nu-s decât iluzii oarbe,
Care dorul mi-l alină.
În singurătatea-mi mută,
Când de doruri ea, suspină.

La ce-mi folosesc - oare
Ploi de vară și cu vânt,
Iar copiii mei să plângă,
Lângă-o piatră, la mormânt?
Oare pot în brațe a-mi strânge,
Pe mezinul meu atunci ?
Și pe cel bălai cum plânge,
Cu fetița, ca doi prunci ?

Nu-mi doresc decât un lucru;
Ca prin cântul meu de jale,
Să îmi văd cum puișorii,
Vin pe uliță, la vale ."
Și-a tăcut privind în zare,
Cel bătrân, cu doruri multe.
Și a mulțumit băncuței,
Că a vrut să îl asculte.

S-a retras ușor spre seară,
Umbra nucului din poartă.
La lumina cea de lampă,
Stă bătrânu-învins de soartă.
Undeva , foarte departe,
Stă bălaiul care cată,
Întrebarea, printre lacrimi,
,, Unde-mi ești tu, dragă tată?"

Viorel Balcan 29 iunie 2013