Bătrânețea

Bătrânețea

Nu mă gândesc, să-ți scriu azi vreo scrisoare,
Prin ea să-ți spun, căci sincer îmi lipsești.
Și te-aș ruga, chiar să mai stai acolo,
Prin ce coclauri, de timp tu te găsești.

Să știi căci nu mi-e dor, nici sete,
De ochii tăi sau fața ta vulgară.
Și nici de-mbrățișarea, ce-o dai fără regrete,
Căci pentru tine, dânsa, e atât de populară.

Tu stai mereu la pândă, în vizuina-ți sumbră,
Să sfâșii în bucăți, frumoasa tinerețe.
Și-arunci ’napoi în timp, frumoasele-i dantele,
Apoi îmbraci tu lutul, în boală și tristețe.

Te-asemăn cu rugina, ce vine neîntrebată,
Pe frunzele de vie, ce cad târziu în toamnă.
[ Să-mi fie cu iertare, căci nu te chem pe nume.]
Dar nu ai nici frumusețe, nici zâmbetul de doamnă.

Ești grea la fel ca plumbul pe umerii sleiți,
Ce-atârnă în trupul palid, cândva tot mai vânjos.
Și-l ții ca în căpăstru, trăgându-l spre apusuri,
Făcându-l tot mai slab, sfrijit, neputincios.

Nu știu cu ce armură învingi tu tinerețea,
De-o faci să-ngenuncheze mereu, în fața ta.
Și cât de sus înalți, tu flancul biruinței
Când armele-și predară, înfrângerea accepta.

Nu vreau să te rețin, mai zăbovește acolo.
Căci nu te am de soră, de mumă, sau cumnată.
Dar știu că-ți vei pleca și tu genunchii-n fața,
Acelui care vine, pe nori trimis de-un Tată.

Viorel Balcan 23 iulie 2013